TIMIȘOARA UITATĂ Cum s-a construit cetatea (III) Casele-gazdă ale marilor personalități. Povestea...

TIMIȘOARA UITATĂ Cum s-a construit cetatea (III) Casele-gazdă ale marilor personalități. Povestea clădirii „îngropate” de primărie

2
DISTRIBUIȚI

ungureanu_cu_savoya_panoramio.com

Pe strada Eugeniu de Savoya nr. 34 se află casa numită “Prinţul Eugeniu de Savoya”. Aceasta a fost construită în 1817, pe locul în care se aflase poarta Forforosa atunci când cetatea a fost cucerită de austrieci. Pe aici intrase, triumfător, prinţul Eugeniu de Savoya în cetate, în 1716, după înfrângerea turcilor. Poarta a fost dărâmată, dar casa construită ulterior poartă numele prinţului în amintirea acelui eveniment memorabil din istoria cetăţii. Deasupra porţii de intrare se află un basorelief care reprezintă poarta dărâmată, protejat însă în modul cel mai nefericit de un cadru de metal şi sticlă, aproape opac.

fantana sec. XVIII
Rămășițele vechii case austriece

Casă veche din cetatea austriacă

Pe aceeaşi stradă, la numărul 16, se mai află astăzi ruine din secolul al XVIII-lea, dintr-o veche casă austriacă ridicată în stil baroc, al cărei ultim proprietar a fost Petr Nagy. Clădirea, mai mică iniţial, era menţionată în “planul de raport” al oraşului din anul 1749-1750 şi în “planul împărţirii interioare al oraşului şi cetăţii din 1758. Casa a fost naţionalizată în 1950 şi cum nu a fost revendicată de nimeni, a rămas în grija municipalităţii.

A devenit o clădire părăsită  şi a fost închiriată în mai multe rânduri unor firme, pentru a fi renovată, dar chiriaşii nu au investit nimic în clădirea respectivă, aceasta continuând să se degradeze. După demolarea podului şi a clădirii, primăria a vândut-o ca “spaţiu comercial”. Resturile de zidărie, care nu au putut fi demolate, fiind sub protecţia legii monumentelor, au fost lăsate de izbelişte, pentru a se distruge singure, iar terenul a fost revândut. Din vechea casă se mai păstrează doar intrările în pivniţă şi câteva arcade boltite, multe elemente de epocă fiind distruse. Deşi legea monumentelor impune protejarea şi punerea în valoare a elementelor de construcţie cu valoare arhitecturală şi istorică, pereţii de zidărie de cărămidă, groşi de aproape un metru, s-au surpat în bună parte şi continuă să se degrdeze, fără ca cineva să ia vreo măsură.

În curtea casei, în mijlocul unei construcţii de cărămidă, a mai ieşit la iveală un puţ adânc de 1,30 metri, pe fundul căruia existau trei foraje prin care, probabil, era adusă apa din stratul freatic şi era umplut bazinul care îl înconjura. Acesta a fost construit, probabil, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind prima descoperire de acest fel din vechea cetate. Alături s-a mai construit o fântână, în care s-a găsit un filler de aramă din 1893.

Hotelul “Trompetistul”

Fostul hotel “Trompetistul” (Der Trompeter), aflat la intersecţia străzilor A. Pacha cu Eugeniu de Savoya, era cel mai vechi din oraş şi, împreună cu restaurantul, a devenit unul din cele mai luxoase, elegante şi renumite din vechea cetate.


Hotelul, care iniţial avea un singur etaj, a fost construit în 1747, iar în 1898 a început construirea unui nou corp al clădirii, fiind adăugat şi cel de-al doilea etaj. Tot atunci, denumirea hotelului s-a schimbat în “Hungaria”. Cel care a ridicat casa în secolul al XVIII-lea a fost trompetistul oraşului şi membru în consiliul primăriei înfiinţat după cucerirea habsburgică. În apartamentul de protocol al hotelului a dormit, în 1866, Alexandru Ioan Cuza, ajuns la Timişoara împreună cu familia şi suita sa în drumul spre exil, după abdicare. Ziarul “Temeszvarer Zeitung” relata că “astăzi după-amiaza (7 martie 1866 – n.n.), la trei jumătate, a sosit aici fostul prinţ Cuza, însoţit de prinţesa Elena şi de cei doi copii adoptivi, Alexandru şi Dimitrie, precum şi de adjutantul colonel Pisoschi, apoi de trei cameriste şi doi valeţi…”. Timp de două zile, el s-a întâlnit aici cu mai mulţi oameni importanţi din oraş. Printre martorii oculari ai prezenţei sale la Timişoara s-a numărat şi Ioan Slavici, pe atunci elev al liceului piarist. În seara zilei de 8 martie, Cuza părăsea Timişoara, îndreptându-se spre Viena. Hotelul a mai găzduit şi alţi oaspeţi de seamă, printre care însuşi împăratul Austriei, Francisc I, care a vizitat cetatea Timişoarei între 12 şi 14 mai 1807 şi a înnoptat la hotelul “Der Trompeter”, Mihai Eminescu şi trupa Pascally, aflaţi la Timişoara în 1868, sau tatăl poetului Nikolaus Lenau, care era funcţionar al administraţiei habsburgice. Ulterior, clădirea a aparţinut Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa.

Primul muzeu de istorie

Clădirea de pe str. Augustin Pacha nr. 7, unde se află acum Biblioteca Academiei – filiala Timişoara, a găzduit primul muzeu al oraşului, inaugurat la 29 august 1891. Înfiinţarea acestuia s-a datorat comitelui de Timiş Zsigmond Ormós, mare iubitor de artă şi pasionat colecţionar.

În l872, împreună cu un grup de intelectuali interesaţi  de artă, arheologie şi istorie, acesta a pus bazele Societăţii de Arheologie şi Istorie din Ungaria de Sud şi în 1886 a început construirea edificiului care urma să adăpostească muzeul, pe strada numită pe atunci Lonovits. Clădirea s-a construit pe banii administraţiei, iar cheltuielile s-au ridicat la 31.000 de florini. Planurile acesteia au fost întocmite de arhitectul timişorean Jakob Klein, iar edificiul a fost construit în stilul renaşterii germane. Pe mijlocul faţadei, într-o nişă, se află statuia Minervei, înaltă de 2,25 metri, iar în jurul acesteia şi sub streaşină existau şapte plăcuţe cu numele unor învăţaţi, printre care Titus Livius, Herodot, Bonfinius sau Theodor Mommsen. Acestea au fost înlăturate în 1940, când clădirea a fost renovată.

Colecţia de pictură, grafică şi artă decorativă italiană, flamandă, germană, austriacă, maghiară şi bănăţeană – originale deosebit de valoroase, cât şi copii după mari maeştri – sculpturi, miniaturi, bijuterii, piese numismatice, cărţi şi reviste ştiinţifice, aproximativ o mie de obiecte care i-au aparţinut lui Zsigmond Ormós au fost donate, prin testament, asociaţiei şi au intrat în patrimoniul acesteia în 1895, după moartea sa. Un tablou de mari dimensiuni care îl înfăţişează pe Zsigmond Ormós într-un moment important al vieţii sale şi care fusese dăruit fratelui său a fost oferit de urmaşii acestuia Timişoarei, în urmă cu câţiva ani, şi este astăzi expus în sala barocă a muzeului de artă. De altfel, colecţia fostului comite constituie nucleul patrimoniului pe care-l deţine astăzi muzeul de artă al Timişoarei. Din 1941, clădirea de pe Pacha a adăpostit biblioteca comunală, iar din 1953 aici se află biblioteca filialei Timişoara a Academiei Române.

Casa Klapka

Peste drum de Biblioteca Academiei, unde se află sediul Direcţiei de Cultură şi Culte Timiş,  a funcţionat, în urmă cu două veacuri, biblioteca Klapka, tipografia şi librăria familiei, în care se vindeau cărţi aduse din întregul imperiu. Biblioteca, înfiinţată în 1815, era prima din Imperiul Austriac care împrumuta cărţi şi avea o sală de lectură, deţinând la vremea respectivă un fond de carte de aproape 4.000 de volume. Originar  din Boemia, Karl Klapka, cel mai vechi reprezentant al familiei stabilit la Timişoara, a fost proprietarul mai multor farmacii, a înfiinţat tipografia şi a sprijinit teatrul orăşenesc. Unul dintre fiii săi, Josef, a fost o personalitate de seamă a Timişoarei, devenind unul dintre cei mai respectaţi cetăţeni ai oraşului. A fost căpitan în garda civică, în 1819 a fost ales şi apoi reales, timp de 14 ani, primar al oraşului, iar între 1825 şi 1832  a reprezentat Timişoara în parlamentul de la Budapesta.

Foto: panoramio.com

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.