Aurel Mătiuț, fostul șef al Direcției Vamale Timișoara care ulterior a condus Biroul Vamal Arad, și alți 12 vameși sunt cercetați pentru dispariția a 73 de tone de motorină. Anunțul a fost, făcut, astăzi, de Lucian Heiuș, șeful Direcției Generale Regionale a Finanţelor Publice Timișoara. În urmă cu trei ani, vameșii au confiscat trei cisterne care veneau din Slovacia și aveau destinația Bulgaria, conform actelor fiind încărcate cu uleiuri industriale, neaccizate. În realitate, cisternele care aparțineau unei firme românești transportau motorină.
Vameșii au dispus confiscarea cisternelor, acestea fiind duse la sediul Biroului Vamal Arad.
„Anul trecut, după ce s-a înfiinţat direcţia regională, am dispus o inventariere completă. S-a constatat că din curtea biroului vamal de la Arad au dispărut cele 73 de tone de motorină confiscate. Imediat a fost anunţată Poliţia care urmează să stabilească cine este vinovat de furt. În urma celor constatate, am dispus sesizarea comisie de disciplină pentru cercetarea administrativă a 13 vameşi de la Arad. În urma neglijenţei acestora a fost posibilă sustragerea combustibilului. Nu au asigurat condiţiile necesare. Pe lângă sancţiunile administrative, faţa de vameşi vom sesiza şi Parchetul dacă vom constata existenţa unor elemente de natură penală. Cred că o vină o are şi firma de pază”, a declarat Heiuş pentru PRESSALERT.ro. Cei 13 vameşi vor fi audiaţi de comisia de disciplină, urmând să se ia, ulterior, o hotărâre privind sancționare sau nu a acestora.
Aurel Mătiuț a fost cel care a condus, în perioada anchetelor DNA din vămile de la granița cu Serbia, Direcția Regională Vamală Timișoara. Apropiat al liderilor PD-L Arad și al lui Vasile Blaga, numele lui Mătiuț a fost des pomenit de vameșii șpăgari, care discutau despe modul în care acesta a mediat scandalurile legate de împărțitul șpăgilor.
asta i realitatea,nu aia cu padure fara uscaturi,coruptia generalizata in romania
Pfuaiii. Pute a coruptie …
Daca sa intamplat in urma cu trei ani ,exista cel putin doua inventare ,ciine a fost in comoisie si cum sa valorificat inventarul precis presedintele comisiei a fost un director ,nui greu de aflat adevarul numai daca vreti.
Daca ar vrea cineva sa stie adevarul, ar verifica toate locurile in care Matiut a fost sef, de peste tot au disparut marfuri fara urma. Buna coordonarea lui Matiut. De fiecare data scapa, platesc fraierii
hotia din ,,ROMANIA,,asta ne omoara pe noi ca ,,NATIUNE,,trebuie sa mai treca 2 GENERATII ,care muncesc in ,,OCCIDENT,,pentru a schimba ,,MENTALITATEA,,