Cezar Preda a demisionat din funcţiile din PDL: „Mă pot lupta cu...

Cezar Preda a demisionat din funcţiile din PDL: „Mă pot lupta cu Ponta, Udrea, dar nu cu colegii mei”

0
DISTRIBUIȚI

cezar_preda_cotidianul.ro

Deputatul PDL Cezar Preda a anunţat, miercuri, că demisionează din funcţiile de vicepreşedinte al PDL la nivel naţional şi de preşedinte al PDL Buzău, spunând că a luat decizia după ce a fost criticat în partid pentru afirmaţiile sale potrivit cărora „PDL a creat un monstru numit USL”.

Deputatul PDL Cezar Preda a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, că a luat decizia de a demisiona din funcţiile deţinute în partid în urma reuniunilor PDL care au avut loc sâmbătă la Braşov, unde el afirmase că, prin hotărârile pe care le-a luat, „PDL a creat un monstru numit USL”.

El a spus că, la şedinţa Colegiului Director al PDL de la Braşov, a avut o „poziţie fermă” la care nu poate renunţa.

Cezar Preda a mai spus că a fost criticat pentru afirmaţiile sale de către Emil Boc şi „anumiţi politicieni din Ardeal”.

„Eu ma pot lupta cu Victor Ponta, mă pot bate cu Elena Udrea, mă pot bate cu Traian Băsescu, dar nu pot să mă bat cu colegii mei din partid. Acesta este motivul pentru care am decis să fac acest pas. Voi rămâne membru al PDL, partid în care sunt de 15 ani, pentru că eu nu cunosc alt partid. Voi face parte din echipa de campanie a domnului Predoiu şi mă voi implica în tot ceea ce înseamnă viaţa politică a PDL din postura de simplu membru şi de deputat”, a declarat Cezar Preda.

Cezar Preda a declarat, sâmbătă, la Braşov, la şedinţa Colegiului Director lărgit al partidului, că „prin deciziile dure luate pentru ţară PDL a adus la guvernare o echipă PSD-PNL capabilă să restaureze România”.

„Contractul cu tot ceea ce a însemnat guvernarea 2008-2012 se încheie aici pentru că PDL a lansat un proiect nou pentru România, un proiect al responsabilităţii şi al echilibrului guvernării pentru că noi am făcut ce trebuie pentru ţară, dar am creat şi un monstru, am adus pe deciziile dure luate pentru ţară o echipă de guvernare PSD-PNL capabilă să restaureze România.


Ceea ce se întâmplă în România e restauraţie, iar o guvernare nu poate să procedeze aşa”, spunea Cezar Preda.

Cezar Preda se află la cel de-al treilea mandat de deputat de Buzău.

În 1999, Cezar Preda a devenit membru PD, iar din 2003 este vicepreşedinte al PDL. De asemenea, din 2001 el este preşedinte al filialei judeţene Buzău a PDL.

În decembrie 2012, Cezar Preda a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL şi de cea de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului, în urma rezultatelor slabe obţinute de democrat-liberalii buzoieni la alegerile parlamentare.

Patru zile mai târziu, el a revenit asupra deciziei de a demisiona, spunând că este conştient de fapul că e ultima oară când i „se tolerează o atitudine individualistă”.

La alegerile din 2012, Cezar Preda a candidat în Colegiul 7 Buzău pentru Camera Deputaţilor, clasându-se pe locul doi, după candidatul USL, Marcel Ciolacu. Preda a obţinut 18,74% din voturi, iar contracandidatul său 65,19%. În urma redistribuirii, Cezar Preda a obţinut un nou mandat de deputat.

Foto: cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.