Un accident mai puțin obișnuit a avut loc la începutul acestei săptămâni pe un drum județean din Arad, iar polițiștilor care au venit să constate evenimentul nu le-a venit să creadă ce au descoperit.
Potrivit newsar.ro, poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului au constatat că, la aproximativ 500 de metri de intrarea în localitatea Dorobanţi, automacaraua condusă de B.B., de 35 de ani, l-a acroşat şi accidentat uşor pe I.T., în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe lângă o bicicletă, pe aceeaşi direcţie de mers, pe marginea drumului.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Modul în care s-a produs accidentul ar putea părea banal, însă nu a fost chiar așa: biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, șoferul automacaralei nu avea permis de conducere (pentru nicio categorie), iar autovehiculul implicat în accident este neînmatriculat.
daca mergea pe linga bicicleta trebuia sa se deplaseze ca pietonii, pe partea stinga a drumului.
Dorel * 2 !
Senzationala descoperire facuta de cei de la Politia Rutiera.