Despre adevăratele unități neglijabile

Despre adevăratele unități neglijabile

0
DISTRIBUIȚI

georgeta petrovici

M-am săturat de invitațiile să iubesc româneșe pe 24 februarie, și american-style ceva mai devreme, pe 14, să gândesc că cineva e atât de prost încât chiar să aștepte cele două zile ca să aibă parte de proba iubirii ”jumătății”.


Să fim serioși: dacă ”iubitul” îți aduce flori numai de zilele astea comerciale ale iubirii, e un iubit cu toate ghilimelele posibile.

Am scris odată despre un cuplu, binecunoscut în urbe, care, departe de toate poveștile e un exemplu de drăgălășenie. De zeci de ani, în fiecare duminică dimineața ea primește flori de la el. Veți spune că e rutină. Dar ce rutină frumoasă. Și mai mult decât atât – îmi permit să spun, pentru că am privilegiul de a fi apropiată acestor oameni simpatici.

Dacă ai nevoie de Facebook, ca să arăți că persoana iubită te iubește, poate că ar trebui să stai singur(ă) în fața oglinzii și să își pui niște întrebări, la care să răspunzi al naibii de sincer.

Mă jur că nu-s heităriță, gen ”eu nu primesc flori de V day sau de Ziua Femeii”, dar toată viața am privit în ochi aberația asta în care cinstim iubirea, femeia, mama, sora, iubita, în zile anume, după care îți iei liber nu să îți ștergi bocancii cu noroi de sufletul ei, ci să o tratezi ca pe o unitate neglijabilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.