Evenimente muzicale de top, în vecini. Ce nume mari cântă în Serbia...

Evenimente muzicale de top, în vecini. Ce nume mari cântă în Serbia și Ungaria

0
DISTRIBUIȚI

exit

Melomanii au parte de o sumedenie de concerte cu câteva vedete internaţionale în oraşe aflate la o distanţă de câteva ore de drum cu maşina de Timişoara, iar adeseori preţul biletelor pentru aceste evenimente este sensibil egal sau chiar mai scăzut decât manifestările similare care au loc în ţara noastră.

Amatorii de rock au parte de un concert cu Deep Purple la Kimbank Arena din Belgrad, în data de 18 februarie, preţul biletelor fiind cuprins între 2490 de dinari (95 lei) şi 8000 de dinari (307 lei). Trupa va susţine un concert două zile mai târziu la Sala Polivalentă din Bucureşti. Deep Purple este una dintre trupele ce au reuşit de-a lungul a mai bine de patru decenii de activitate să influenţeze generaţii întregi de fani, rămânând şi astăzi un nume emblematic pentru muzica heavy metal şi hard rock.

Capitala Ungariei, Budapesta, programează printre altele concerte cu Peter Gabriel (Papp László Budapest Sportaréna, 6 mai), Chick Corea (Liszt Ferenc Academy of Music, 13 mai),  Nine Inch Nails (Papp László Budapest Sportaréna, 19 iunie) sau Rob Zombie şi Megadeth (Aerodrome Festival Hungary, 16 iunie).

Primele nume anunţate pentru festivalul Sziget, care va avea loc în Budapesta în perioada 11 – 18 august sunt Placebo, Queens of the Stone Age, Calvin Harris, Bastille, Imagine Dragons, Stromae, Klaxons, Laidback Luke şi Starlight Girls.


Biletele pentru o zi costă, în avans, 50 de euro.

Un alt festival din ţara vecină, Balaton Sound, şi-a anunţat deja câteva nume care vor fi prezente la ediţia din acest an, printre acestea numărându-se Baauer, Sven Väth, Disclosure (live), ARTY, Maya Jane Coles, Pretty Lights, Krewella, Camo & Krooked, Dillon Francis, Alesso sau Rudimental (live).

Un alt eveniment de atracţie pentru timişoreni este festivalul Exit, care se desfăşoară în superba fortăreaţă Petrovaradin din Novi Sad. Primii artişti confirmaţi pentru ediţia din acest an a festivalului, care va avea loc în perioada 10 – 13 iulie, sunt Skrillex, Rudimental Live, Dub FX şi Koven Live! Festivalul de la Novi Sad, a fost desemnat, în luna ianuarie a acestui an, cel mai bun festival european („Best Major European Festival”), de către European Festival Awards.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.