Ben Boognar, DJ-ul pentru care Timişoara e un oraş de suflet: „Lumea...

Ben Boognar, DJ-ul pentru care Timişoara e un oraş de suflet: „Lumea e din ce în ce mai puţin educată pe plan muzical“

1
DISTRIBUIȚI

ben boognar

Ben Boognar este una din figurile cunoscute ale vieţii de clubbing din Timişoara, graţie faptului că în ultimii 14 ani a avut prezenţe constante în cluburile din oraşul nostru.

Născut în Deva, la 19 august 1977, a studiat chitara clasică timp de cinci ani şi, în liceu, a organizat primele petreceri. Dar adevăratul start al carierei sale consideră că a avut loc în anul 1998. „Mi-am început cariera în februarie 1998, într-o discotecă din Deva, şi am ajuns la Timişoara doi ani mai târziu, când am dat un concurs la discoteca Park Place. DJ Maxx (n.n. – din DJ Project) tocmai plecase şi se căuta un DJ. Am luat concursul şi am lucrat acolo timp de şase luni. Pe vremea aceea, Rareş Timiş, de la Impact, era MC şi discotecile aveau muzica proprie, iar Park Place-ul era foarte bine dotat. Apoi am început să merg la diverse petreceri în ţară, iar din 2003 am devenit rezident al clubului The Note, unde am avut ocazia să văd evenimente memorabile, ca Louie Austen, Carlos Campos sau Kevin Yost“, îşi aminteşte DJ-ul, care actualmente este rezidentul de joi al pub-ului Molly Mallone.

Alaturi de marii DJ – aşa numitele supervedete – care fac casă plină (sau nu) în cluburile locale, rezidenţii reuşesc să simtă mult mai bine „pulsul“ mişcării clubbing, fiind în vâltoarea evenimentelor nu numai în momentele speciale. „În Timişoara, în ultima vreme, e o evoluţie pozitivă.  A început să prindă rădăcini muzica electronică, aşa numitul deep house. Sincer, mă bucur că se mişcă lucrurile. În alte oraşe se merge încă pe mainstream, pe muzica de la radio, în Timişoara e mai bine“, spune el.

De-a lungul anilor, Ben Boognar a mai fost rezident al cluburilor River Deck, Liquid (Sibiu) sau Dublin Irish Pub (Deva), iar în iulie 2006 a mixat în deschiderea concertului Shakira, desfăşurat pe stadionul Dan Păltinişan. În opinia lui, secretul unui bun DJ stă în primul rând în cultura sa muzicală şi nu neapărat în abilităţile sale tehnice. „Un bun DJ trebuie să posede noţiuni de teorie muzicală şi să aibe gusturi în alegerea muzicii. Tehnica este importantă, dar nu e suficientă. Cunosc mulţi DJ care-s buni tehnic dar nu ştiu să selecteze muzica.  Clientul nu stă să îţi urmărească tehnica, ci vine să se distreze. Pentru a fi un bun DJ trebuie să asculţi multă muzică. Eu asta fac tot timpul cât sunt pe Internet. Zilnic sunt sute de release-uri, ai foarte multă muzică de ascultat. În final ajungi să selectezi cinci la sută din ceea ce asculţi“, spune el.

De meserie DJ

O altă problemă a DJ-ilor din zilele noastre este aceea că mulţi dintre cei care practică această meserie nu sunt profesionişti.


„Acum e foarte simplu să devii DJ, poţi deveni peste noapte. Direcţia în care ar trebui să ne îndreptăm este profesionalizarea meseriei. Din 2005 există în Nomenclatorul Meseriilor această ocupaţie, există şi şcoli care te pregătesc în acest sens. Dacă vrei să devii un DJ profesionist, trebuie să-ţi plăteşti licenţele. Trebuie să se ajungă la acest nivel. Patronul unui club trebuie să aibe certitudinea că tu ca DJ eşti perfect legal. Dacă nu ai autorizaţie şi licenţe îţi permiţi să pui muzică pe doi lei şi să strici piaţa“, spune DJ-ul care în programele sale include o varietate stilistică deosebită „de la Elvis până-n zilele noastre“.

De-a lungul anilor, Ben Boognar a mixat foarte des în Timişoara, dar nu s-a mutat niciodată aici, fiindcă îşi iubeşte oraşul natal, Deva. „Sunt aşa mai conservator, de felul meu. Îmi place Deva, e un oraş bine amplasat, am de făcut aceleaşi distanţe până la Arad, Oradea sau Sibiu. E un oraş liniştit. M-am obişnuit să fac drumurile astea în fiecare săptămână. Cel mai haios este că uneori durata drumului e mai mare decât cea a prestaţiei. Timişoara e un oraş de suflet pentru mine. Ca şi Sibiul, dealtfel. Astea două oraşe mi-s foarte dragi“, spune Ben Boognar.

În ceea ce priveşte noua modă a cluburilor timişorene în care se regăseşte aşa numita muzică „deep house“, el e de părere că lucrurile-s puţin forţate. „Publicul din Timişoara e destul de deschis la muzica de calitate, şi adesea promovez şi piese de nu-funk sau de nu-jazz. Cu deep house-ul ăsta, e ciudat. Cu ani în urmă, când DJ Angel punea deep house adevărat, soulful, lumea se uita ciudat la el. Sunt şi remixuri bune, dar în alte oraşe unde am fost lumea n-a reacţionat nicium pe muzica asta. Am pus muzică în diverse oraşe unde lumea n-a avut nicio reacţie, nici măcar la Stefan Biniak. Cunosc persoane care nu aveau nicio treabă cu muzica electronică şi acuma sunt fani deep house, doar pentru că e la modă. Adică, până mai ieri ascultau Fly Project şi acum sunt fani deep house“, spune el.

Deşi actualmente se consideră un DJ eclectic, pe viitor Ben Boognar vrea să cocheteze cu „feliile“ nu funk, nu jazz şi electro swing, iar pentru viitorul apropiat pregăteşte şi câteva producţii proprii. În ceea ce priveşte publicul care iese la distracţie, Ben Boognar crede că preferinţele muzicale din zilele noastre au fost alterate de mass-media. „Generaţiile s-au schimbat. Oamenii care ieşeau la The Note, un club emblematic pentru Timişoara, nu mai merg prea des în cluburi. Dar, asta e o chestie generală în ţară. Lumea e din ce în ce mai puţin educată pe plan muzical, graţie mass – media şi în primul rând a radiourilor comerciale care spală creierii cu diverse producţii îndoielnice.  Desigur că există fenomenul de turmă. Sunt puţine locaţiile în care lumea se adună pentru muzică, pentru evenimentul în sine. În vara anului trecut, am mixat La Căpiţe, un loc extrem de fain, cu oameni friendly, a fost o încântare pentru mine. Mă simt foarte bine şi la Molly Mallone, unde sunt rezident acum, e un loc prietenos“, a mai completat Ben Boognar, care îl apreciează foarte mult din scena locală pe DJ K-lu, „şi ca tehnică şi ca muzică“.

 

1 COMENTARIU

  1. Personal, consider ca per general, Ben e inca cel mai bun dj din Timisoara. La ce viitor de fala orasul are va mai ramane inca multi ani cel mai bun sau macar in primii doi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.