Ministrul Mariana Câmpeanu a intrat în concediu medical până vineri

Ministrul Mariana Câmpeanu a intrat în concediu medical până vineri

0
DISTRIBUIȚI

mariana-campeanu-min-muncii

Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, i-au fost recomandate cinci zile de concediu medical, în urma accidentului vascular suferit zilele trecute, aceasta fiind în repaus până în 28 februarie, a declarat marţi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Iolanda Stăniloiu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii a precizat că în cele cinci zile cât ministrul Mariana Câmpeanu va fi în concediu medical, atribuţiile de serviciu au fost delegate secretarului de stat Georgeta Bratu. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL), a suferit un accident vascular minor, luni a fost consultată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fără a fi internată, au declarat pentru Mediafax surse medicale. „Ministrul Mariana Câmpeanu s-a prezentat, luni dimineaţă, la ora 11.00, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.


A fost consultată de specialişti, iar la ora 12.00 a părăsit spitalul”, au precizat sursele citate.

Premierul Victor Ponta a declarat că a avut luni dimineaţă o discuţie cu ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, despre accidentul vascular pe care aceasta l-a suferit sâmbătă, el arătând că a rugat-o să stea liniştită în aceste zile. „Îmi pare foarte rău. Mi-a spus că a avut un accident vascular sâmbătă şi chiar am rugat-o şi e foarte bine că merge, să aibă grijă, pentru că sâmbătă i s-a întâmplat acest lucru. De fapt, tema discuţiei noastre a fost tocmai acest necaz de sănătate pe care îl are şi am rugat-o să stea liniştită în aceste două zile”, a precizat Ponta. El şi-a exprimat speranţa ca PNL să rămână la guvernare, arătând că, în această situaţie, şi Marina Câmpeanu va rămâne ministru.” „Sper ca PNL să rămână la guvernare şi atunci rămâne şi doamna Câmpeanu. Dacă PNL va decide altfel, evident că şi doamna Câmpeanu va urma decizia PNL”, a spus Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.