O ardem, domnilor. Rujați și machiați, dar nespălați pe dinți, vorba unei colege. Ne dăm silința să folosim make-up de calitate, dar, sub stratul colorat, dinții sunt cariați și pielea acoperită de eczemă. Dacă suntem măcar două secunde atenți la ce ne înconjoară, vedem că spoiala cu cristale Swarovsky a început deja să crape.
Prioritatea zero a timișorenilor este să facă din urbe capitală culturală europeană. Orice om normal ar zice că e o misiune imposibilă.
Câțiva, naivi sau cu bune intenții, spun că merită efortul, măcar pentru actul cultural de calitate adus în oraș anterior posibilei nominalizări. Anul acesta bugetul local finanțează o serie de demersuri, unele oneste și lăudabile, altele lăudabile și menite, în paralel, să mai pună câteva zeci de mii de euro în buzunarele cui trebuie. Știm. Dar ne bucurăm că vom avea festivaluri cu artă în stradă și artiști de primă mână. Doamne ajută!
Și până acolo, mă doare sufletul când mă urc în tramvai ca să iau pulsul concetățenilor mei și văd afișe strâmbe care anunță că ”proiectul prinde contur” și că ”împreună revitalizăm orașul”, oraș care ne reprezintă întru totul pentru că, nu-i așa, ”spiritul orașului suntem noi”. Cum poți face voluntariat pentru o idee atât de măreață precum Timișoara – capitală culturală europeană când sufletul și mintea ta îți spun că un afiș despre acest proiect se poate lipi strâmb, cu bandă adezivă colorată, ruptă cu dinții și trântită în mijlocul unui geam nespălat de tramvai? Aș vrea să cred că celelalte orașe concurente și-au ”infiltrat” oamenii printre noi. Nu domnilor, nu e așa, suntem doar noi. Niște noi care poate ar trebui să ne privim mai des și mai atent în oglindă.
