În două încăperi ale casei bătrânului cofetar Ioan Gui sunt adunate, cu migală, secretele seculare ale „păcatelor dulci”. Istoria prea puţin ştiută a maeştrilor cofetari din Arad a fost salvată de unicul muzeu al cofetăriei din România. Acesta este amenajat într-o zonă nu foarte accesibilă a oraşului, pe strada Nikolaus Lenau din cartierul Sânnicolau Mic. Acesta este şi principalul motiv pentru care prea puţină lume ştie de existenţa lui şi, cu atât mai puţin, de exponatele extrem de interesante pe care le deţine.
Iniţiativa curajoasă a lui Ioan Gui nu s-a bucurat de nici un fel de sprijin din partea oficialităţilor. Administraţia arădeană nu s-a arătat până acum interesată de acest unicat al oraşului şi n-a întreprins nimic pentru promovarea lui. Nici propunerea făcută muzeului judeţean de a înfiinţa un muzeu al breslelor nu s-a bucurat de mai mult succes, deşi colecţionarul arădean s-a arătat dispus să doneze toate obiectele muzeului.
Daruri de la bătrânii cofetari
Ideea înfiinţării acestui muzeu s-a născut din bogata istorie a cofetăriei arădene, pe care prea puţini o cunosc. Piesele expuse în ineditul muzeu au fost adunate cu migală de Ioan Gui de-a lungul a trei decenii, răstimp în care a reuşit să recupereze în jur de 360 de obiecte folosite de cofetarii de altădată. Unele au fost primite în dar de la bătrânii maeştri cofetari, altele au fost achiziţionate pe cheltuiala sa, multe fiind găsite la depozite de fier vechi şi salvate astfel de la pieire.
Ajutat de câţiva prieteni, Ioan Gui s-a apucat să recondiţioneze valoroasele piese, aflate astăzi în perfectă stare de funcţionare, şi a trecut la amenjarea muzeului. Sunt obiecte din cele mai diverse, care au făcut deliciul arădenilor iubitori de dulciuri fine: o măsuţă de cofetărie de la începutul secolului trecut, acoperită cu marmură verde, alături de care se află o vitrină plină cu diferite forme pentru ciocolată, chec sau dulciuri din zahăr ars, din care ieşeau o mulţime de dropsuri, trandafiri de marţipan, cizmuliţe de ciocolată, figuri de Moş Crăciun sau purceluşi de zahăr ars amestecat cu nuci, care se puneau în vânzare în pragul noului an.
În muzeul amenajat ad-hoc se mai află o maşină de măcinat mac din laboratorul de cofetărie al lui Francisc Wild, care are şi ea aproape un veac, sau un malaxor din anii ’30, care era acţionat de un motor electric. În muzeu mai poate fi văzută şi o maşină de tăiat hârtia, în care se ambalau bomboanele fondante pentru pomul de Crăciun. Alte piese interesante puse în valoare de inimosul cofetar sunt o maşină de îngheţată, alta de fabricat dropsuri şi mai multe braţe cu diferite modele pentru bomboane caramel sau fondante pentru pomul de Crăciun, ale căror reţete au fost păstrate cu sfinţenie de cofetarul arădean. Din colecţia de obiecte adunate de Ioan Gui nu lipsesc nici negativele pentru ciocolată, fabricate la Dresda dintr-un material special, de care ciocolata lichidă nu se lipea, negative de felurite forme pentru marţipan sau un cântar fabricat la Arad şi folosit de cofetăriile oraşului.
Cum i-a ajutat fabrica de vagoane „Astra” pe cofetari
Cu timpul, s-au răspândit tot mai mult maşinile acţionate de curentul electric, dar cum un asemenea motor era foarte scump, el era folosit pentru alimentarea mai multor utilaje.
Cofetarii arădeni au reuşit să-şi doteze atelierele cu maşinării din cele mai performante, unele manuale, altele acţionate electric, care rivalizau cu cele ale unor celebre cofetării europene. Una dintre acestea a fost valţul pentru făcut zahăr farin cu curele de transmisie, cu ajutorul căreia se puteau obţine foi laminate de ciocolată sau marţipan. Valţul a fost fabricat la Dresda, de o firmă care avea filiale şi la Paris sau New York.
Diverse maşini de măcinat cu care erau dotate cofetăriile arădene erau fabricate în Ungaria, Germania sau Austria. Patronul unei cofetării din Arad văzuse într-o revistă germană modele de maşini care băteau separat albuşurile de gălbenuşuri şi i le-a arătat unui inginer care lucra la uzinele „Astra” Arad iar acesta a reuşit să construiască una asemănătoare în fabrică. Maşina era acţionată de curent electric şi avea capacitatea de a bate în jur de trei-patru mii de ouă pe zi.
Cofetarii arădeni primeau multe noutăţi legate de meseria lor de la un coleg de breaslă stabilit în Canada, care îi ţinea la curent pe cofetarii din Arad cu toate noutăţile. Alături de acestea, o mulţime de obiecte tradiţionale, care se găseau şi în multe gospodării, precum tăbliile de lemn pe care se întindea aluatul, sucitoare sau perii de adunat făina dar şi maşini de pasat fructe, o maşină de bătut frişca şi de separat untul de frişcă şi-au găsit locul în muzeu. Nu lipsesc nici cutiile folosite pentru prezentarea diferitelor mostre la expoziţiile culinare unde erau invitate cofetăriile mai mari.
Imaginea cofetăriilor acum 100 de ani
Atmosfera de epocă a muzeului este completată de numeroase fotografii, care recompun în bună măsură istoria cofetăriilor arădene. Cofetăria Matzky, în spaţiul în care astăzi se află Mc Donald’s, era cea mai veche cofetărie din Arad. Celebră era şi cofetăria Suciu, din piaţa Avram Iancu, mai ales că, în fiecare an, de 1 mai, cofetarul Suciu aduna copiii săraci şin oraş şi le împărţea îngheţată gratuit.
Cofetarii arădeni şi ucenicii acestora erau invitaţi în cele mai bune case din Arad, iar expoziţiile de artă culinară la care participau se remarcau printr-un rafinament desăvârşit. Maeştrii cofetari se întâlneau în numeroase rânduri: numai în perioada interbelică, din breasla cofetarilor Aradului făceau parte în jur de 17 maeştri cofetari, nume celebre la vremea respectivă, printre cei mai renumiţi numărându-se Konizdofler, Drifi, Suciu, Malka, Klemens, Râmniceanu sau Orban. Fiecare cofetar avea, în general, propriile reţete, secrete de cele mai multe ori, şi cu un anume mod de preparare a produselor de cofetărie.
Cofetarul Klemens este considerat „părintele” şuhaidei, iar Emil Frederic publica, în 1920, o carte cu reţete de prăjituri pe care le prepara în cofetăria lui, prima carte de acest gen publicată în limba română, şi care astăzi, împreună cu numeroase reviste de specialitate cu reţetare, multe unice în ţară, sunt exponate ale muzeului. O altă carte preţioasă aflată în posesia lui Ioan Gui a fost editată în anul 1904, în limba germană. Ea a fost cumpărată zece ani mai târziu de un cofetar din Lipova, care şi-a deschis apoi o cofetărie pe strada Mărăşeşti din Arad. Cofetarii arădeni, care au făcut din meseria lor o adevărată artă, au fost răsplătiţi pe măsură, cu numeroase diplome şi medalii, expuse şi ele în muzeu.
Ambiţiile cofetarului arădean nu se opresc la amenajarea acestui interesant muzeu. Ioan Gui lucrează în prezent la o carte al cărei subiect este „Arta în cofetărie”, începută în urmă cu câteva decenii şi reluată de câţiva ani.
