O voce atribuită Victoriei Nuland adresează o înjurătură la adresa UE, potrivit...

O voce atribuită Victoriei Nuland adresează o înjurătură la adresa UE, potrivit unei înregistrări – AUDIO

0
DISTRIBUIȚI

victoria nuland

O voce dintr-o înregistrare audio atribuită Victoriei Nuland – asistent al secretarului de Stat american responsabil de Afaceri Europene şi Eurasiatice – rosteşte o înjurătură la adresa Uniunii Europene într-o discuţie cu ambasadorul SUA la Kiev pe tema modului de gestionare a crizei din Ucraina, conform Mediafax.

„F… UE”, afirmă vocea similară cu cea a Victoriei Nuland într-o conversaţie prin telefon cu ambasadorul SUA la Kiev, Geoff Pyatt, pe tema modalităţilor de gestionare a crizei politice din Ucraina, potrivit unei înregistrări difuzate pe YouTube. Potrivit Agenţiei France-Presse, vocea pare a fi cea a Victoriei Nuland, însă acest lucru nu poate fi stabilit cu certitudine. Departamentul de Stat nu a făcut niciun comentariu pe această temă, dar Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, a declarat, potrivit AFP: Faptul că înregistrarea a fost difuzată de „Guvernul rus spune ceva despre rolul Rusiei”.

 În înregistrare, vocile aparţinând lui Nuland şi Pyatt vorbesc despre situaţia din Ucraina şi despre propunerea preşedintelui Viktor Ianukovici de a-l numi pe Arseni Iaţeniuk premier şi pe Vitali Kliciko vicepremier.


Cei doi lideri ai opoziţiei ucrainene au respins propunerea. Nuland, care a mers în decembrie în Piaţa Independenţei din Kiev, precizează că secretarul general ONU, Ban Ki-moon, urmează să îl numească pe un fost ambasador olandez la Kiev, Robert Serry, emisar în Ucraina. „Cred că acest lucru ar fi minunat pentru remedierea acestei situaţii, pentru ca ONU să o remedieze; f… UE”, adaugă vocea atribuită lui Nuland, referindu-se la disensiunile dintre Washington şi Bruxelles.
UPDATE Secretarul de Stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland, şi-a prezentat scuze, joi, faţă de Uniunea Europeană după ce a rostit cuvinte nediplomatice la adresa UE cu privire la criza europeană.
Sursa foto: arq.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.