Procuror: În cazul accidentului aviatic există suspiciune de „conduită culpabilă” a unor...

Procuror: În cazul accidentului aviatic există suspiciune de „conduită culpabilă” a unor miniştri

0
DISTRIBUIȚI

epava avion

Procurorul general al Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, marţi, la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există „suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru”, relatează Mediafax.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în urma probelor strânse de anchetatori, a rezultat că se impune audierea unor persoane din cadrul unor instituţii centrale ale statului, cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă.


Având în vedere calitatea acestor persoane, competenţa îi revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia parchetelor militare, explică sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.