„Solicitarea desfiinţării USD nu-mi aparţine, dacă vor liste comune sunt gata să...

„Solicitarea desfiinţării USD nu-mi aparţine, dacă vor liste comune sunt gata să discutăm”, spune președintele PNL

0
DISTRIBUIȚI

antonescu_ponta_digisport.ro

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că solicitarea liberalilor pentru desfiinţarea USD nu i-a aparţinut, a fost cerută de liderii PNL în cadrul reuniunii BPN, afirmând că este gata să discute despre liste comune USL la europarlamentare, dacă PSD doreşte, scrie Mediafax. Antonescu a reiterat faptul că prin constituirea USD a fost încălcat protocolul USL, deoarece prevederea este una generală şi nu face referire la anumite tipuri de alegeri, fie că sunt locale, parlamentare sau prezidenţiale.

El şi-a explicat declaraţiile din zilele trecute prin care preciza că nu este deranjat de constituirea USD. „Există o problemă pe care nu am ridicat-o eu, au ridicat-o toţi colegii mei, foarte mulţi dintre ei şi în rezoluţia respectivă, în mandatul respectiv, ei au cerut şi au decis introducerea acestui punct.


Nu a fost decizia mea, nu confundaţi vă rog deciziile partidului cu deciziile mele. Eu fac anumite propuneri, n-am făcut această propunere, ea a venit dinspre colegi şi oamenii au spus foarte limpede: se trişează, nu e acceptabil”, a susţinut Antonescu. Liderul PNL a menţionat că nu ar fi făcut un caz din constituirea USD, acesta fiind un punct personal de vedere pe care l-a exprimat şi îl menţine. El a mai spus că protocolul USL este în vigoare, a fost încălcat în anumite puncte, dar, dacă „există voinţă politică, se poate merge înainte”.

Liderul PNL a susţinut că primul partid care a anunţat că merge pe liste separate la europarlamentare, şi nu în formula USL, ar fi fost PSD. „Doreşte cumva PSD să discutăm despre o listă comună USL la europarlamentare? Sunt gata să începem discuţiile imediat”, a afirmat Antonescu. De asemenea, preşedintele PNL a întrebat retoric de ce a simţit nevoia PSD să participe la europarlamentare într-o alianţă, ascunzându-şi numele, şi nu a cooptat pe listele propriii câte un candidat din partea PC şi UNPR, fără să preia denumirea USD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.