Timişoara, capitala rock-ului românesc. Câte premii au luat bănățenii la Maximum Rock...

Timişoara, capitala rock-ului românesc. Câte premii au luat bănățenii la Maximum Rock Awards

1
DISTRIBUIȚI

rezident

Muzicienii timişoreni de rock au dominat premiile Maximum Rock Awards, nu mai puţin de şase trupe din oraşul nostru alegându-se cu distincţii, în urma voturilor cititorilor site-ului respectiv.

Rezident Ex este singura trupă din ţara noastră care s-a ales cu două premii: unul pentru cea mai bună trupă rock românească şi altul pentru cel mai bun album românesc.


Discul „Alpha” – lansat în data de 3 mai, anul trecut, la Timişoara – a fost pus la cale de un grup de muzicieni adunaţi din cele patru colţuri ale lumii şi a fost mixat tocmai în Statele Unite Ale Americii, de către Chris Graham.

După ce recent au fost desemnaţi cea mai bună trupă metal din lume într-un alt clasament, timişorenii de la Negură Bunget au fost declaraţi câştigători la capitolul cea mai bună trupă metal din ţara noastră, iar la categoria „best newcomer” câştigători au fost desemnaţi cei de la Burning Table.

Şi cei de la Blazzaj s-au ales cu un premiu pentru „Best Show by a Romanian Rock/Metal Band“, iar veteranii de la Cargo au câştigat la secţiunea cel mai bun video cu „A 5-a dimensiune“. Premierea formaţiilor câştigătoare va avea loc în data de 26 februarie, la Bucureşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.