În actuala piaţă Sf. Gheorghe s-a aflat cea mai veche biserică a oraşului, care avea hramul Sfântului Gheorghe, acesta fiind socotit şi patronul cetăţii Timişoara. Biserica medievală catolică „Sfântul Gheorghe” este atestată documentar în ianuarie 1323 şi era, la vremea respectivă, locul preferat de întâlnire al prelaţilor şi al curtenilor aflaţi la castel, fiind cea mai mare biserică a cetăţii.
A devenit principala moschee în timpul stăpânirii otomane iar după cucerirea Timişoarei de către armatele habsburgice, lăcaşul de cult a fost resfinţit, fiind primul pe care s-a ridicat din nou crucea. Tot atunci au fost aduse şi noile clopote ale bisericii, fabricate la Viena.
Biserica, cu o orientare atipică, pe direcţia sud-est – nord-vest, a ajuns într-o fază avansată de degradare, astfel încât, în 1754, a început reconstrucţia ei, în stil baroc, cu turnul de pe faţada principală încadrat de volute elegante, devenind apoi un lăcaş al călugărilor iezuiţi dar păstrându-şi acelaşi hram. În vecinătatea bisericii s-a construit o casă a iezuiţilor, unde, începând cu anul 1806, a funcţionat seminarul teologic romano-catolic, prima instituţie de învăţământ superior din Timişoara.
Biserica şi clădirea în care funcţiona seminarul au fost demolate în 1913 iar pe locul respectiv a fost ridicat un sediu bancar. Recent, cu prilejul lucrărilor edilitare din Piaţa Sf. Gheorghe, arheologii au scos la iveală fragmente ale zidurilor vechii biserici, în jurul cărora au fost descoperite ma multe schelete.
Biserica Sfânta Ecaterina
Prima biserică cu hramul „Sfânta Ecaterina” este atestată documentar tot în prima jumătate a secolului al XIV-lea, în apropierea locației de azi a liceului „Carmen Sylva”, şi era, la rândul ei, una din cele mai vechi biserici ale oraşului. Biserica este menţionată în lista dijmelor papale din anii 1332-1337 din dieceza Cenadului, care îşi întindea jurisdicţia şi asupra Timişoarei şi a comitatului Timiş dar biserica era mai veche.
Potrivit legendei, în această biserică medievală a fost înmormântată prima soţie a lui Carol Robert de Anjou, care îşi stabilise reşedinţa regală în castelul din cetatea Timişoarei între anii 1315 şi 1323. Regina Maria Ecaterina ar fi fost răpusă de clima neprielnică a Timişoarei dar se pare că sfârşitul i-a fost grăbit şi de infidelitatea regelui, care, în timp ce regina zăcea bolnavă, a adus-o la castel pe iubita sa, Elisabeta, stârnind indignarea şi dezaprobarea nobilimii.
Biserica a fost transformată în moschee în timpul stăpânirii turceşti, iar în 1722 a intrat în posesia ordinului franciscanilor, redevenind un lăcaş de cult creştin.
A fost demolată deoarece se afla în raza de acţiune a tunurilor cetăţii, şi pe locul ei a fost ridicat un obelisc, mutat ulterior în mai multe locuri, ultimul fiind cimitirul din Calea Lipovei.
Franciscanii au primit un alt teren şi au construit o nouă biserică închinată Sfintei Ecaterina. Ea a fost ridicată între anii 1754-1755 după planurile lui Johann Lechner, pictura altarului principal a fost făcută în 1761 de Ferdinand Schiessl din Viena iar turnul a fost construit de J.T. Kostka. În complexul mănăstiresc ridicat în vecinătate s-a deschis, în 1806, şcoala normală. Ridicată fiind pe un teren moale, şi această biserică s-a şubrezit şi a fost dărâmată, deoarece risca să se prăbuşească.
Biserica actuală, în stil baroc, a fost reconstruită în imediata vecinătate, pe strada J. Bolyai între anii 1888-1889. Cele mai valoroase obiecte ale vechii biserici au fost salvate şi se păstrează în actuala biserică: pictura altarului principal, în care este înfăţişată Sfânta Ecaterina, amvonul baroc, piatra funerară a lui Kostka, baptisteriul din secolul al XVIII-lea şi picturi din fosta biserică. De o valoare remarcabilă este orga, construită de celebrul fabricant de orgi din Timişoara Leopold Wegenstein. În 1896, el a cântat la această orgă la Budapesta, în prezenţa împăratului Franz Josef şi a câştigat premiul I la constructori, după care orga a fost readusă la Timişoara şi montată în biserica „Sfânta Ecaterina”.
Mănăstirea franciscană
Pe strada E. Ungureanu, unde se află în prezent Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, a fost ridicată una din cele mai vechi clădiri ale oraşului construit de habsburgi. Călugări franciscani din Bosnia au primit, imediat după cucerirea cetăţii de către habsburgi, cu aprobarea magistratului comunal de atunci, un teren pe care se aflaseră case turceşti, pentru a ridica o biserică şi o mănăstire. Biserica a fost construită între anii 1733 şi 1736 iar mănăstirea a fost ridicată în aceeaşi perioadă. În biserica zidită de franciscani, Maria Tereza a ascultat, în 1768, Sfânta Liturghie.
Ulterior, în anii în care a găzduit călugări iezuiţi, clădirea a adăpostit primul liceu al oraşului iar spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a fost preluată de călugării ordinului piarist, veniţi din localitatea arădeană Sântana, a devenit sediul celui mai faimos liceu al oraşului, timp de mai bine de un secol, până la construirea noului edificiu al acestora. Atât mănăstirea cât şi biserica au suferit mari stricăciuni în timpul asediului Timişoarei din 1849 şi au fost refăcute din temelii în 1855.
După construirea noului edificiu al liceului piarist, fosta mănăstire a intrat în patrimoniul primăriei şi a devenit sediul conservatorului comunal, numit „Şcoala orăşenească de muzică”, iar în prezent, în clădire îşi desfăşoară activitatea centrul de creaţie populară şi ansamblul folcloric „Banatul”. În curtea interioară şi în spaţiile din interiorul clădirii se mai păstrează câte ceva din atmosfera de epocă: micile încăperi de odinioară, bolţile arcuite şi o scară veche. Biserica mănăstirii franciscane – ulterior piariste – din colţul Pieţei Libertăţii a fost demolată în 1911 iar pe locul ei s-a construit, un an mai târziu, sediul băncii de credit.
