Un nou serviciu gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale din Timiş, beneficiare...

Un nou serviciu gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale din Timiş, beneficiare ale Fundaţiei “Pentru Voi”

0
DISTRIBUIȚI

902978_597154807021474_935701454_o

Cei 200 de oameni cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai Fundaţiei “Pentru Voi” din Timişoara, vor avea parte, din această săptămână, de un nou serviciu. Un cabinet de fizioterapie şi recuperare medicală şi o sală de gimnastică medicală au fost dotate cu echipamente de ultimă generaţie.

Un medic primar cu bogată experienţă şi un fiziokinetoterapeut le vor oferi servicii medicale persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, cu ajutorul unor aparate performante de terapie combinată, electroterapie, ultrasunete şi laser, precum şi un aparat de parafină. În cadrul cabinetului vor fi tratate afecţiunile musculo-scheletale, ale coloanei vertebrale şi ale articulaţiilor, aşa cum este spondiloza, deformări ale coloanei vertebrale, artrite, dureri în urma unor traumatisme sau dureri reumatice.

„Lucrăm cu adulţi cu dizabilităţi intelectuale, unii dintre ei fiind trecuţi de 50 de ani.


Pe măsură ce trec anii, efectele rnedicaţiei antipsihotice se fac tot mai tare simţite, Pe de altă parte, beneficiarii noştri cu paralizii cerebrale au nevoie permanentă de fiziokinetoterapie. Din experienta noastră, am constatat că nu sunt accesibile cabinetele de fizioterapie din oraş pentru beneficiarii noştri, fie că e vorba de lipsa accesibilităţii fizice, fie că e vorba de costurile prea ridicate”, a declarat Laila Onu, directorul Fundaţiei ”Pentru Voi”.

Cabinetul de fizioterapie funcţionează în cadrul proiectului “Ia o pauză”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.