Bătrân găsit înecat într-un canal cu adâncimea de un metru și jumătate....

Bătrân găsit înecat într-un canal cu adâncimea de un metru și jumătate. Cum s-a produs tragedia

1
DISTRIBUIȚI

cautari-politie

Trupul neînsuflețit al unui bătrân a fost găsit într-un canal de pe o proprietate privată, după ce fusese dat dispărut de rude.

Cadavrul bătrânului de 71 de ani a fost găsit într-un canal din cartierul arădean Gai, canal în care adâncimea apei era de un matru și jumătate. Polițiștii și jandarmii ajunși la fața locului au solicitat sprijinul unui echipaj de deblocare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad pentru scoaterea trupului neînsuflețit. Arădeanul, care locuia la căminul de bătrâni din cartierul respectiv, a fost dat dispărut joi seara, iar trupul său a fost găsit de jandarmi cu ajutorul unui câine de urmă, 24 de ore mai târziu.

„Vineri, 14 martie, în jurul orei 16.45, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 72 de ani.


Apelul a fost făcut de o rudă a acestuia care a precizat că nu îl mai găseşte de câteva ore. Jandarmii, însoţiţi de un câine specializat în căutarea de persoane dispărute în mediul natural, s-au deplasat în zona cartierului Gai, unde persoana a fost văzută ultima dată. În scurt timp de la începerea căutării, câinele specializat a găsit persoana căzută într-un canal. Din păcate aceasta, cunoscută cu probleme de sănătate, a fost găsită decedată”, a declarat maiorul Emilia Fînață, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, citată de aradon.ro.

Din primele informații, se pare că bătrânul ar fi căzut în canal și s-ar fi înecat. Trupul neînsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, legiștii urmând să stabilească cu exactitate care a fost cauza morții.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.