COŞMARUL copilului de doi ani care a căutat-o DISPERAT pe mama sa,...

COŞMARUL copilului de doi ani care a căutat-o DISPERAT pe mama sa, până a făcut bășici în tălpi. După câte ore petrecute în sălbăticie s-a stins

0
DISTRIBUIȚI

minor disparut cs bobic

Copilul Emilian Bobic a murit duminică, înainte de prânz. Legiștii au stabilit că  acesta a intrat în șoc hipotermic, care a  fost cauza principală a decesului, dar au mai descoperit și alte detalii șocante. Din relatările anchetatorilor reiese că micuțul plecase de acasă ”cu burta goală” și că a mâncat boabe de porumb găsite pe câmp. Sau că a mers așa de mult încât a făcut beșici pe tălpi.

În vârstă de numai doi ani, micul Emilian a plecat de acasă sâmbătă după-amiaza și s-a rătăcit, după care a supraviețuit departe de casă mai puțin de o zi. Nimeni nu poate spune ce a fost în sufletul puștiului care, la nici vârsta grădiniței s-a trezit singur, pe dealuri, departe de casă, noaptea.


E o minune că nu l-a mâncat vreun animal sălbatic.

”Legiștii au stabilit cauza morții copilului, hipotermia și faptul că nu prezintă niciun fel de urme ale vreunei agresiuni. Decesul a survenit cu 24 – 30 de ore înainte de momentul în care acesta a fost găsit, deci, duminică”, a declarat procurorul Ion Teacă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, cel care a coordonat ancheta în acest caz. Tot legiștii i-au descoperit micuțului și o malformație la inimă.

”Un copil așa de mic, dacă se pierde, are mereu tendința de a-și căuta mama și casa. El a mers aproape în permanență, iar necropsia a arătat că avea pete roșii și beșicuțe pe tălpi de la mers, pentru că el își căuta în permanență mama“, mai spune  Teacă.

Faptul că era mai corpolent l-a ajutat să meargă așa de mult, cred anchetatorii.  Boabele de porumb au fost singurul ”aliment” descoperit  în stomacul copilului și în intestine în timpul necropsiei.  Cert e că, după o noapte singur în întuneric, duminică între dimineață și prânz, copilul de doi ani a clacat, a intrat în șoc hipotermic și s-a stins din viață.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.