Elena Udrea: PMP este partidul în blugi

Elena Udrea: PMP este partidul în blugi

3
DISTRIBUIȚI

elena udrea smile

PMP este „partidul în blugi”, cu „oameni care se îmbracă lejer, care sunt relaxaţi, pentru că ştiu ce au de făcut şi de oferit”, a susţinut deputatul Elena Udrea, la o manifestare de la Tulcea, conform unui comunicat al PMP, remis agenţiei Mediafax.

„Când am spus că vrem să facem politică altfel, ne-am gândit întâi la politica oamenilor care vor şi pot să lase ceva în urma lor, dar şi la politica oamenilor relaxaţi în dialogul lor cu alţi politicieni şi cu cetăţenii (…) Suntem, dacă vreţi, partidul în blugi.


Cu oameni care se îmbracă lejer, care sunt relaxaţi, pentru că ştiu ce au de făcut şi de oferit. Pentru că ştiu să meargă printre oameni şi pentru că ştiu să le apere interesele”, a spus Udrea, citată în comunicatul PMP. Ideea a fost susţinută şi de fostul preşedinte al CJ Tulcea, Victor Tarhon: „Este vremea ca politicienii să dea cravatele jos şi să coboare în stradă printre oameni”.

PMP şi-a inaugurat sâmbătă sediul din Tulcea, anunţând cu această ocazie că patru primari – Măcin, Grindu, Nalban şi Ostrov – s-au înscris în partid.

3 COMENTARII

  1. Am mai spus-o : daca si oamenii din ” Banatu-i fruncea ” sunt redusi mental, ei eroii adevarati ai rascoalei din dec ’89 au ajuns acum niste jalnice fiinte de ultima speta ! In Banat NU TREBUIE SA MAI EXISTE COMUNISTI precum iddiotul care se autonumeste ” pesedist „…omorati-i pe toti asa cum ei v-au omorat prietenii, fratii, copiii, surorile, iubitele si iubitii, mamele, tatii…voi NU AVETI VOIE SA criticati pe Elena Udrea care se zbate zilnic pentru a termina cu gasca mafiota de la putere ! Ajutati-o, mass-media poate reusi aceasta, chiar daca nu veti vota PMP, dar nu-i fiti potrivnici !

  2. mah prostule! (vantu…adica vanturi…adica beshini…)
    ie asa cum se zice ca madam wudrea nu poarta chelotz, au ba?
    aceasta ieria intrebarea si tu ai dat cu ciocu in kkt a proasta cum faceti deobicei.
    iar in ce priveste comunistii si securistii voi sunteti mah boule pedelist: astia care se cheama basescu boc blaga udrea videanu ostafriciuc pompoviciu etc etc ca ati furat si talharit tara asta care odata a fost super bogata si super frumoasa. sa va manca canceru pe voi si familiile voastre de mafioti nenorociti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.