Mai mulți elevi depistați cu păduchi la o școală de elită din...

Mai mulți elevi depistați cu păduchi la o școală de elită din Timișoara. Cum a încercat conducerea să mușamalizeze cazul

3
DISTRIBUIȚI

liceu pedagogic timisoara06_resizeSituație incredibilă la o școală de elită din Timișoara. Părinții elevilor din clasele primare sunt scandalizați de faptul că la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” există mai multe cazuri de copii cu păduchi. Aceștia acuză conducerea instituției de învățământ că ar fi încercat să mușamalizeze cazul, după ce au constatat că micuții au venit acasă cu ouă de păduchi în păr.

Oficial, doar patru copii au fost depistați cu păduchi până acum, însă părinții susțin că problema persistă încă din iarna anului trecut, iar conducerea școlii nu a luat nici o măsură.  Aceștia spun că nu au fost anunțați la timp, existând riscul unei epidemii de păduchi în toată școala. ”Noi am descoperit acum că unii părinți din alte clase știau că au fost cazuri de pediculoză încă din luna decembrie. Din decembrie până acum, noi am făcut două ședințe cu părinții, la care ni s-au cerut bani pentru cadouri și alte cheltuieli. Niciodată învățătoarea nu a spus nimic de păduchi, ca acum să ne trezim că micuții noștri au fost infestați. Nu este firesc. Nu e vorba de banii dați la clasă, ci doar de atitudine. Noi așteptam ca ei să ia măsuri, iar prima din ele era să ne informeze imediat. Știe toată lumea cât de rapid se împrăștie păduchii”, spune Remus Runcan, tatăl unui copil care învață la liceul pedagogic.

O altă mămică spune că a aflat de la propriul copil de această problemă, nicidecum nu au fost preveniți de personalul didactic. ”Știu de două săptâmâni de la copil că sunt păduchi în clasă și ieri am înțeles că a mai apărut un caz.


Doamna ne-a spus să îi căutăm noi pe copii, pe motiv că asistenta medicală e în concediu”,  povestește Mihaela Paleacu.

Conducerea școlii, nepăsătoare

Chiar dacă, oficial, au fost raportate doar patru cazuri la Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și la Direcția de Sănătate Publică, medicul școlar de la liceu recunoaște că e vorba doar de copiii dintr-o anumită clasă. „Au fost patru cazuri, din aceeași clasă, 2D, care au apărut după ce copiii au fost plecați într-o excursie”, a declarat dr. Rodica Popa. La DSP medicul a informat că acești copii au fost tratați corespunzător, că pediculoza nu s-a extins, dar că după vacanța dintre semestetre la școală au apărut alte patru cazuri disparate, după cum informează oficialii DSP.  ”La ultimul triaj epidemiologic, după vacanța din luna februarie, s-au raportat patru cazuri disparate. Pentru acestea s-au făcut recomandări: izolarea copiilor, tratament, informarea medicilor de familie de care aparțin aceștia”, explică Dana Șpac, purtătoarea de cuvânt a DSP Timiș. Cadrele didactice au, culmea, cunoștință de un singur caz. Ioana Moldovan, învățătoare la una din clasele primare, spune că în clasa ei există ”un singur caz găsit de asistentă, la control”.

Ionuț Cristescu, directorul Liceului Pedagogic “Carmen Sylva” din Timișoara, ne-a precizat că, în acest moment, un singur copil mai are păduchi, dar nu a mai fost trimis la școală de către părinți. “Au mai fost cazuri în trecut, dar vi le poate spune medicul de la cabinetul școlar, eu nu dau nicio declarație presei”, a conchis Ionuț Cristescu. (Adriana Mîț)

3 COMENTARII

  1. din orice se declanseaza scandaluri…parintilor nu le-ar placea sa fie popularizati si umiliti copiii lor, asta nici nu e deontologic; e destul sa fie anuntati cei in cauza, sa se intensifice controlul sanitar in acea clasa si sa nu mai vina copiii cu probleme la scoala pana nu isi rezolva situatia.Si conducerea ce sa faca? Sa ii caute personal de paduchi?Oricum, unii parinti fac din orice scandal, se pare ca le place asta…

  2. Eu am scapat repede de paduchii si oaule lor dupa ce o prietena mi-a zis sa caut un gel natural impotriva paduchilor cu ulei 100% pur din arbore de ceai(tea tree oil) de la Thursday Plantation.
    Era exact ce cautam, un produs care sa nu imi afecteze parul si sa nu imi irite pielea.
    Gelul a fost minunat, m-am scapat repede de paduchi, de la prima utilizare si a fost tare delicat cu parul si scalpul meu.
    Mi-a placut foarte mult produsul, pentru ca m-am scapat complet de paduchii si ouale lor, miroasa super bine, a natura si vine cu pieptam de paduchi in pachet, deci nu trebuie sa ma duc sa mai caut eu un pieptam.
    Eu il recomand, pe mine m-a ajutat.

Dă-i un răspuns lui Corina Andone Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.