A fost scrisă prima carte dedicată rock-ului timişorean, „Peste rock şi după roll“. Când are loc lansarea

Prima carte dedicată rock-ului timişorean, „Peste rock şi după roll”, a fost scrisă de Mimo Obradov, care a adunat în cadrul paginilor ei o sumedenie de informaţii inedite din spectrul muzicii „made in Timişoara”.

Critic muzical şi publicist, realizator de emisiuni radio şi TV şi traducător din mai multe limbi, Mimo Obradov (născut în 21 mai 1958, la Timişoara) a devenit cunoscut melomanilor din întreaga ţară graţie celor patru volume ale „Istorii şi Story Rock“, apărute la Editura Marineasa între 1995 şi 2000.

„Apariţia celor patru volume nu a fost ceva planificat. Am început să notez informaţii în urma emisiunilor pe care le ascultam în anii ’70, pe care le-am sintetizat în nişte caiete. Am fost autodidact, fiindcă îmi notam titlurile pieselor şi denumirile trupelor fonetic. Când a venit cineva la mine şi a văzut cum am notat numele acestea, a început să râdă. Încet – încet am început să învăţ engleză, iar la liceu am sistematizat informaţiile astea pe nişte caiete studenţeşti, care au circulat chiar şi în alte licee. Caietele respective erau ilustrate şi cu poze decupate din reviste. Au avut succes caietele astea, dar niciodată nu m-am gândit că voi scrie vreodată vreo carte. După Revoluţie, la sugestia lui Silviu Genescu, m-am apucat de scris aceste «Istorii». A fost un proiect reuşit, iar cele patru volume au avut succes“, îşi aminteşte Mimo Obradov.

Din nefericire, chiar dacă au trecut mulţi ani de la Revoluţie, numărul cărţilor dedicate muzicii pop-rock din ţara noastră este extrem de mic în comparaţie cu cele care apar în ţările din vecinătatea noastră, iar cauzele pentru această stare de fapt sunt multiple. Desigur, în zilele noastre se citeşte mult mai puţin în general, iar informaţia se găseşte pe toate gardurile.

„La noi nu a existat o critică muzicală în adevăratul sens al cuvântului, când vorbim de muzică de audienţă mai largă. N-au existat nici reviste de specialitate cum erau în Ungaria şi Serbia. E drept, după Revoluţie au apărut şi la noi nişte publicaţii de genul Vox Pop Rock, Sunete sau Art and Roll. S-au mai scris şi critici şi recenzii mai docte în reviste de tiraj, dar în linii mari nu e promovată critica muzicală. În săptămânalul Dilema Veche mai este câte o rubrică de gen, dar e foarte puţin. În Serbia sunt mai mulţi critici care contează şi care sunt formatori de opinie când e vorba de cultivarea muzicii rock. Nu mai au nici ei reviste de specialitate cum aveau înainte, dar mai apar rubrici în ziare sau reviste. Apar şi foarte multe cărţi, în limba engleză sau traduse. Mă gândesc aici la bestseller-ul «Just Kids», scris de Patti Smith sau autobiografia lui Keith Richards. La noi… nu prea apar asemenea cărţi. Cu toate că există public pentru aşa ceva. Între timp s-au făcut şi multe mutaţii, nu prea se mai citeşte în general. Iar revistele… au succes dacă au poze multe şi text puţin“, spune Mimo Obradov.

Suntem în epoca post. Post orice. Şi după roll.

Chiar dacă înainte de Revoluţie informaţia ajungea mult mai greu în România, adevăraţii melomani de atunci reuşeau să „fenteze“ cenzura autorităţilor comuniste prin fel şi fel de mijloace. Iar cei care erau cu adevărat interesaţi de fenomenul muzical făceau diverse sacrificii pentru a-şi hrăni această foame spirituală înglobată în termenul „meloman“.

„Noi, în Timişoara, am fost avantajaţi, având la dispoziție posturile de radio din Serbia şi Ungaria.

Sau rudele celor plecaţi în Germania, care mai aduceau discuri şi reviste de dincolo. Ţin minte că aveam un vecin la care mergeam săptămânal în audiţie, cu programare. Discurile care circulau erau ca nişte bijuterii. Nu se împrumutau, fiindcă exista riscul de a se uza. Cei care aveau discuri prefarau să-l dea pe bani acelora care copiau albume pe benzi de magnetofon. După care, se mai vindeau. Mi-am făcut şi eu o mică colecţie de discuri, pe vremea aceea dacă aveai 40 – 50 de LP-uri era foarte bine. Când ajungeam la 60 – 70 de discuri trebuia să vând din ele vreo 20, ca să-mi mai cumpăr o staţie sau o boxă. Trebuia să-mi upgradez toată pasiunea asta“, îşi aminteşte Mimo Obradov.

Printre amintirile care se regăsesc inserate sub formă de eseuri în noua sa carte, Mimo îşi aminteşte cu nostalgie de foamea de informaţie din anii de leagăn ai rock-ului timişorean. „Eu practic am început să merg la concerte şi cluburi din 1970. I-am prins pe cei de la Sfinţii, pe cei de la Phoenix, de la începuturi. M-au cucerit cei de la Clasic 20, care aveau şi suflători şi doi tobari, ceea ce la vremea respectivă era ceva nemaivăzut. Odată ce am dat de scena rock, am fost pierdut pentru lucruri serioase. N-am mai făcut Politehnica şi m-am apucat de rock. Am fost întotdeauna un fan, eram în anturajul celor care erau pe scenă, mergeam cu ei la repetiţii. Îmi dădeam cu părerea, fiindcă eram informat. Ascultam muzici la posturile de radio sârbeşti, unde se comenta şi de curente. Multe din trupele timişorene erau interesate de părerile mele, de ce se mai cântă afară, era o foame de informaţie. Sincer, m-aş fi aşteptat ca punk-ul şi new wave-ul să aibe un impact mai mare în scena timişoreană, dar n-a fost să fie aşa. Îmi amintesc de serile PM6, şi de problemele care erau acolo, mai ales când se difuza Deutche Amerikanische Freundschaft“, spune Mimo.

După cele patru volume de „Istorii şi Story Rock”, acesta a mai editat o carte, în limba sârbă, care poartă numele de „Duh Radija“ (Spiritul radioului), care a apărut la Editura Uniunii Sârbilor din România în 2012. Chiar dacă conţine şi câteva capitole dedicate unor nume internaţionale, noua carte a lui Mimo Obradov, „Peste rock şi după roll“, pune accent pe scena timişoreană rock şi reuşeşte să îşi vrăjească cititorul cu informaţii din culisele trupelor care au activat sau mai activează în oraşul nostru. Iar pe viitor ne putem aştepta şi la un alt volum dedicat „poveştilor“ neştiute din rock-ul local.

„Tot aşteptam să apară o lucrare dedicată rock-ului timişorean. Ştiu că regretatul nostru coleg Petru Umanschi, Petea, a strâns material pentru o asemenea carte. Dar Petea s-a dus. În rest, nu există nimic. E drept, a apărut o carte cu istoria blues-ului şi a jazz-ului, a lui Johnny Bota, dar despre rock nimic. Titlul cărţii este o găselniţă mai veche şi vine după o dedicaţie în care am inserat această sintagmă. Evident, titlul vine din piesa celor de la Led Zeppelin – Stairway to heaven. Acolo se foloseşte «to be a rock and not to roll». Are aceste două elemente despărţite de alte cuvinte. Rock-ul deja ţine cumva de trecut, de o cultură care şi-a atins apogeul şi care acum e pe o linie de plutire, e mai mult de nişă. Suntem în epoca post. Post orice. Şi după roll. Cea mai mare parte a volumului este dedicată rock-ului timişorean. Nu sunt portrete în adevăratul sens al cuvântului. Sunt eseuri, note, referinţe despre scena locală. Alături de numele care au făcut istorie, avem şi multe nume care contează şi-n zilele noastre. Cum ar fi Thy Veils Negură Bunget, Egocentrics, Methadone Skies şi aşa mai departe. E foarte bună şi iniţiativa asta cu Made in TM. Şi mă bucur că  tinerii nu sunt atât de tributari unor genuri comerciale, caută să meargă pe o cale mai grea, dar care să aibă un element artistic“, spune Mimo Obradov.

Printre capitolele inserate în această carte se regăsesc „Freidorf Blues – Erland & Dixie Krauser“, „Boiţa“, „Nae“, „Kamo s-a stins“, „De la cargocult la Cargo“, „Locatarii“, „Monolith pentru Refuz“, dar şi un poem care marchează debutul autorului în postura de poet. „Am scris acest poem, care se regăseşte în volum, prin 1999 şi l-am pierdut într-un caiet. După ani de zile mi-am adus aminte de el şi mi s-a părut a fi de interes. Ţine de trăirile legate de muzică şi de cultura asta alternativă care ne motivează să nu fim ca nişte oiţe într-o turmă“, spune Mimo Obradov.

Cartea Peste rock şi după roll se va lansa în 2 aprilie la clubul Bunker, evenimentul urmând să fie completat cu o sesiune de „repetiţii“, a celor  de la Implant Pentru Refuz.