Liberalii din Timiş privesc cu optimism spre europarlamentare. Ce spun despre plecările...

Liberalii din Timiş privesc cu optimism spre europarlamentare. Ce spun despre plecările din partid şi trecerea în opoziţie

0
DISTRIBUIȚI

cristian busoi 11Speranţe mari la nivelul judeţului Timiş pentru alegerile europarlamentare, dar şi pentru prezidenţiale. În absenţa şefului liberalilor din judeţ, Nicolae Robu, care este plecat la Cluj Napoca, pe marginea subiectului au comentat vicepreşedintele CJT, Marian Vasile, şi senatorul Ben-Oni Ardelean.


„Ne-am asumat cu toţii la nivel naţional un scor pe care îl vom scoate la aceste alegeri. Timişoara este un pol al dreptei şi cred că, în lumina dezvoltării recente şi a demersurilor pe care Timişoara le-a întreprins în ultima perioadă, Timişoara poate cuantifica pe zona de Vest foarte multe voturi. PNL este singurul partid de dreapta care se plaseză într-o pozitie activă faţă de toate forţele de dreapta cu care încearcă să discute.(…) Atunci când apar listele cu incompatibilităţi mai toate sunt de la PNL şi cu toate acestea PNL a rezistat în această perioadă, ba am luat şi o decizie foarte îndrăzneaţă de a intrat singuri în alegeri. Nu numai la cele europarlamentare, ci şi la cele prezidenţiale. (…)Nu vreau să creadă cineva că există schisme interne în PNL că mai există supărări sau pleacă cineva, acestea sunt cazuri izolate”, a spus BenOni Ardelean.

Marian Vasile, cel care va fi reponsabil cu campania PNL pe judeţ a spus că „am asumat un scor de 25% şi ne batem pentru el. Ştim că depinde acest rezultat şi de prezenţa la vot.” Candidatul PNL Timiş pentru alegerile europarlamentare va fi Cristian Buşoi, fost europarlamentar care a renunţat la funcţie pentru a fi numit şef al CNAS, post din care a demisionat după ruperea USL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.