Pragu De Sus: videoclipuri noi, concert aniversar şi primul recital din acest...

Pragu De Sus: videoclipuri noi, concert aniversar şi primul recital din acest an la Timişoara. Când vor avea loc evenimentele

0
DISTRIBUIȚI

pragudesus

Muzicienii timişoreni care alcătuiesc formaţia Pragu De Sus pregătesc intens concertul aniversar care va marca zece ani de existenţă a trupei, ocazie cu care vor prezenta melomanilor cele trei materiale discografice, evenimentul urmând să se desfăşoare în toamna acestui an.

Până atunci însă, muzicienii vor apărea în faţa publicului timişorean pentru prima oară în 2014 în cadrul unui concert care va avea loc sâmbătă 5 aprilie, cu începere de la ora 21, la Porto Arte, biletele de intrare la acest eveniment fiind 20 lei. „Alături de formula de bază, Călin Bârcean – vocal, chitară, claviaturi; Costel Răsuceanu – chitară bas, voce; Paul Șufaru – chitară electrică, voce; Vali Potra – tobe, va fi cooptat şi chitaristul Răzvan Pomoja, care este invitat, dar care va colabora cu noi şi pe viitor“, ne-a declarat solistul Călin Bârcean.

Trupa Pragu De Sus a editat albumele „Decupaj sonor” (2004), „Ultimul poet” (2009) şi „Blocaj în verde” (2013).


Printre cele 11 piese care se regăsesc pe cel mai recent album al timişorenilor se numără şi melodia care dă titlul albumului, al cărei videoclip a fost lansat la sfârşitul anului 2012, printr-un concert extraordinar care a beneficiat de prezentări făcute de realizatorii de emisiuni radio Bogdan Puriş şi Mimo Obradov.

În ceea ce priveşte concertul aniversar din toamnă, solistul trupei promite melomanilor o serie de surprize. „Dorim să prezentăm întraga discografie în cadrul concertului aniversar de zece ani, programat în toamna acestui an. De asemenea, filmăm pentru două videoclipuri şi ne pregătim pentru un mic turneu de prezentare al albumului «Blocaj in verde», care va ajunge la Braşov, Bucureşti şi Sebeş. La concertele noastre lumea ne-a cerut primele două albume, iar noi nu le mai aveam fizic. Aşa că le edităm din nou. Avem track-urile de pe discul «Ultimul poet» şi am refăcut vocile. Păstrăm aceleaşi orchestratii, dar cu un sunet mai bun. Primul disc al nostru, «Decupaj sonor» va fi doar remasterizat. Avem şi alte surprize pentru concertul aniversar, pe care le vom anunţa în viitorul apropiat“, a mai adăugat solistul Călin Bârcean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.