Scriitoarea Adriana Babeți, câștigătoarea premiului cartea anului 2013, distinsă la primăria Timișoara....

Scriitoarea Adriana Babeți, câștigătoarea premiului cartea anului 2013, distinsă la primăria Timișoara. Ce mesaj a impresionat-o

0
DISTRIBUIȚI

babetiSchimb de amabilităţi la Primăria Timişoara. Scriitoarea Adriana Babeţi a fost invitată de onoare în sala de consiliu, acolo unde edilul şef Nicolae Robu i-a oferit un buchet de flori. Bebeţi a fost distinsă de Uniunea Scriitorilor cu premiul cartea anului 2013 pentru volumul „Amazoanele.


O poveste”.

După ce a povestit că Robu a fost primul care a felicitat-o pe scriitoare prin intermediul unui SMS, modestă, aceasta a declarat că „nu pot să spun decât că mă simt enorm de onorată, aproape aş risca să spun că mă simt mai onorată ca la Bucureşti. Nu mai ştiu să fi fost sărbătorită o carte astfel la primăria Timişoara. Este o victorie şi pentru oraşul meu în care nu sunt născută, dar trăiesc de foarte mulţi ani şi unde aş vrea să sfârşesc. Îi mulţumesc domnului primar pentru ceremonie. Este un gest prin care te simţi, ca intelectual, preţuit pentru ceea ce faci”. Babeţi a fost impresionată profund de mesajul unui fost student, care i-a spus pe Facebook că „se vede că în Timişoara, după o asemenea carte, nu curge Bega, ci Amazonul”.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.