UE condamnă ameninţarea lui Recep Tayyip Erdogan în privinţa blocării accesului la...

UE condamnă ameninţarea lui Recep Tayyip Erdogan în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia

0
DISTRIBUIȚI

erdogan-dece

Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a criticat în cursul nopţii de joi spre vineri ameninţarea premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia.

„Interzicerea (reţelei de socializare) Twitter în Turcia este fără fundament, inutilă şi laşă”, a afirmat comisarul european.

„Poporul turc şi comunitatea internaţională o vor considera ca fiind o cenzură”, a anunţat ea, pe contul său de Twitter.

Erdogan, implicat într-un scandal politico-financiar, a ameninţat joi că va interzice Twitterul în Turcia, după ce înregistrări ale unor conversaţii telefonice au fost postate pe această reţea de socializare.

„Vom elimina Twitterul.


Nu-mi pasă de ce ar putea să spună comunitatea internaţională”, a afirmat Erdogan în faţa a mii de susţinători adunaţi la un miting electoral organizat cu zece zile înainte de alegerile municipale din 30 martie.

La începutul lunii, şeful Guvernului islamo-conservator a ameninţat deja că va interzice YouTube şi Facebook în ţara sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.