Percheziţii la medici acuzaţi că au dat grade de handicap pe şpagă...

Percheziţii la medici acuzaţi că au dat grade de handicap pe şpagă UPDATE 2 Cum au fost dovediţi şi unde se va judeca arestarea

10
DISTRIBUIȚI

politia generice mascati descinderi 07_resize

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu poliţişti din IGPR au descins, astăzi, în mai multe locaţii din judeţele Caraş Severin şi Timiş, într-un dosar care vizează obţinerea ilegală de grade de handicap. Ancheta vizează „suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane, medici specialişti de medicina muncii de la cabinetele de expertiză medicală din Caransebeş şi Moldova Nouă, a unor infracţiuni de corupţie. În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la fapte de luare de mită săvârşite de către cadre medicale, constând în încadrarea nejustificată în grad de invaliditate a unor persoane în schimbul unor sume de bani”, conform unui comunicat al Parchetului General.

Printre cei vizaţi de anchetă se numără şi doctorul Ioan Ungur din Caransebeş, fostul şef al democrat liberalilor din Caransebeş şi fost consilier judeţean.


Acesta este tatăl lui Cristian Ungur, cel care a provocat un adevărat carnagiu, în urmă cu aproape trei ani, pe pista aeroportului din Caransebeș. Tânărul conducea un automobil Alfa Romeo și a intrat pe pista de concurs în mare viteză, în sensul opus de mers al motocicliștilor care concurau la raliu, accidentând cinci spectatori, dintre care doi foarte grav. Acesta și-a continuat apoi cursa nebunească pe străzile Caransebeşului, lovind alte două maşini. Percheziţiile sunt în plină desfăşurare. Vom reveni cu amănunte. 

UPDATE 1 Pe lângă medicul Ioan Ungur, poliţiştii au ridicat şi dus la audieri alţi doi medici care făceau parte din comisia care acorda pensii de boală şi handicap – Ioan Cenda, care lucra la Moldova Nouă şi Oraviţa, şi Sebastian Telbis, soţul unei judecătoare de la Tribunalul Caraş Severin. În casa acestuia, în timpul percheziţiei, au fost descoperiţi 50.000 de euro. De asemenea, la audieri au fost aduşi mai mulţi martori. La dosar sunt depuse zeci de denunţuri împotriva celor trei medici, acuzaţi că primeau şpăgi între 100 şi 300 de euro. Audierile sunt în plină desfăşurare.

UPDATE 2 Medicii au fost filmaţi  de anchetatori în timp ce primeau şpagă în birourile lor, cel mai probabil anchetatorii montând camere de supraveghere. Primii reţinuţi, în urma audierilor, au fost medicii Cenda și Ungur, ultimul audiat fiind Sebastian Telbis. Apărătorul lui Ioan Ungur, avocatul Cosmin Bolosin, a declarat „De la biroul din spitalul Caransebeş s-au ridicat documente şi o sumă modică de bani. Clientul este acuzat desăvârşirea  mai multor infracţiuni de luare de mită. A fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind deja inculpat. S-a emis ordonanţă de reţinere pe 24 de ore şi, din câte am înţeles, toţi cei reţinuţi vor fi transferaţi în arestul Poliţiei Bucureşti, urmând să fie prezentaţi, vineri, cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Bucureşti.

10 COMENTARII

  1. Dragoseee!!!mergi in spatele parcului botanic din Timisoara,de curiozitate,acolo sunt faimoasele comisii,expertele,ai sa intalnesti:politisti cu handicap pe viata,taximetristi cu handicap grad 2,persoane fara picioare care trebuie sa vina in fiecare an la control,poate,poate le va creste membrele!!!persoane cu cancer care primesc ca prin minune handicap grad 2,dar medicii care ii opereaza nu sufla o vorba despre certificat,deoarece primesc parte din pont,cica daca trec 2 saptamani de la operatia de cancer,nu te prezinti in fata comisiei,esti sanatos tun,fara cancer!!!in rest de la femeia de serviciu,pana la ultima usa pe stanga,toti sunt CORECTI!!!Dumnezeu o sa va judece dupa fapte!!!

  2. Astfel de mizerie se gaseste in toata tara , sunt sute de mii de foste javre comuniste care sunt in pensie de boala si n-au nici pe dracu . Iar cam tot atatia sunt si cei care primesc pensie de boala dar si lucreaza la negru , adica blocheaza locurile de munca a celor care ar plati inpozite si ar lucra legitim . La puscarie cu ei , la gramada !

  3. oare merita sa faci parnaie pentru o cifra cu 2,3,4 de zero, haideti totusi vreau si o stire comica, adica un doctor cu handicap gr.3 care inca mai profeseaza

  4. Dar pe ala de la Spitalul Militar din TM care a scos la pensie de boala,la varste de 38,40 ani,militari,politisti,pe banda rulanta,cand il ridicati???

  5. Trist dar adevarat _ pana nu se reintroduce Legea 18 a ilicitului nu se termina cu lacomia. Din pacate cei care sunt responsabili de acest lucru si-ar taia creanga de sub picioare daca aceasta lege ar fi adoptata. Pana atunci nici o speranta. Ramanem in continuare o tara plina de hoti. Multa sanatate si multa speranta. Ceau si pa, pa.

  6. Alooo, domnii jurnalisti. Este vorba despre medici de EXPERTIZA CAPACITATII DE MUNCA si nu despre medici de MEDICINA MUNCII. Sunt doua specialitati cu totul diferite. Niciodata medicii de medicina muncii nu s-au ocupat de pensionari !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.