Vedetele muzicale ale oraşului

 

Când vine vorba de istoria muzicală a Timişoarei, probabil că mulţi cetăţeni ai acestui oraş ştiu câte ceva. De genul „Phoenix s-a născut aici“. Ăia mai iniţiaţi or mai fi auzit şi de Pro Musica sau Cargo. Fac pariu că mulţi oameni din generaţia nouă au auzit de Horea Crişovan doar datorită faptului că „e tipul ăla din trupa lui Fely“.

Nu e o stare de lucruri normală, dar nici pe departe singulară. La fel cum nu ştim să ne promovăm oraşul prin intermediul personajelor importante nici în alte domenii, la fel se întâmplă şi-n chestia asta numită „muzică“. Drept urmare, o serie de oameni care merită cu prisosinţă titulatura de „vedete ale muzicii din Timişoara“, rămân necunoscuţi pentru marele public. Nu se scrie despre ei, nu se vorbeşte despre ei, nu se ştie exact ce au făcut şi când.

Poate că pe valul acesta de repopularizare a patriotismului local, lucrurile se vor schimba. Deocamdată însă, graţie unor jurnalişti care se ascund după banala explicaţie „asta cere publicul“, zi de zi pe scena asta muzicală timişoreană apar din neant nişte indivizi care primesc titulatura de „vedete ale oraşului“. Categoric, e foarte bine faptul că tinerele talente sunt băgate în seamă de distinşii jurnalişti. Dar nu poţi face pe cineva vedetă doar pentru că a cântat într-un studio un cover sau pentru că a aruncat pe Soundcloud un mix făcut cu butonul de sync al calculatorului.

Revenind la problema asta cu oamenii care chiar au făcut ceva pentru oraşul ăsta în materie de muzică şi care sunt nebăgaţi în seamă, trebuie să mărturisesc că chiar şi un shortlist al acestor oameni mi-ar lua mult mai mult decât spaţiul alocat acestui editorial. Şi aşa am ajuns la esenţă. Cei curioşi de puţină istorie made in Timişoara sunt invitaţi să citească prima carte dedicată rock-ului local, scrisă de Mimo Obradov. Care, apropo, se va lansa miercuri, 2 aprilie, la clubul Bunker. Desigur, evenimentul acesta nu va face atâta vâlvă printre gazetarii urbei precum vreo nouă colecţie pusă la cale de vreun designer excentric sau ştirea cu un fotomodel care încearcă să se sinucidă sărind de pe acoperişul unui bloc. E şi normal, la urma urmei. La fel de normal, e să puneţi mâna pe carte. Pe „Peste rock şi după roll“.