Un bărbat de 33 de ani din Timișoara, urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie urmată de decesul victimei, a fost depistat pe teritoriul Germaniei şi predat autorităţilor române pentru continuarea cercetărilor. La sfârşitul săptămânii trecute, un timişorean de 33 de ani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, urmată de decesul victimei, a fost depistat pe teritoriul Germaniei şi predat autorităţilor române pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
Totul s-a întâmplat pe 14 august 2004, când bărbatul ar fi pătruns într-un apartament din municipiul Timişoara, după ce proprietarii au deschis uşa, unde i-ar fi agresat pe cei doi soţi şi le-ar fi sustras 1250 de euro şi 400 de lei. Ambele victime au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde, din nefericire, trei zile mai târziu, femeia de 84 de ani a decedat.
În urma cercetărilor efectuate şi administrării probelor de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în luna iunie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un bărbat de 33 de ani, din Timişoara bănuit de comiterea faptei. În cursul lunii august 2013, pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, în lipsă, fiind dat în urmărire internaţională.
UPDATE Bărbatul care a fost extrădat din Germania era cunoscut ca fiind spărgător.
Înainte de a deveni principalul suspect în cazul uciderii bătrânei, Augustin C. era căutat de polițiști pentru că pe numele său exista o sentință judecătorească definitivă, prin care s-a hotărât internarea lui în spitalul de psihiatrie de la Jebel. Cum era fugit în Germania, această decizie a justiției nu a putut fi pusă în aplicare până acum.