Cum vor medicii timișoreni să schimbe soarta spitalelor în care își desfășoară...

Cum vor medicii timișoreni să schimbe soarta spitalelor în care își desfășoară activitatea

0
DISTRIBUIȚI

oprea-640x400

Sătui ca alții să depună proiecte în locul lor pentru realizarea unor noi corpuri de clădire din fonduri europene, dar fără să știe exact care sunt nevoile spitalului, medicii timișoreni doresc să scrie cu mâna lor proiecte de infrastructură.

Olimpia Oprea, medic ginecolog în cadrul Maternității “Odobescu” din Timișoara și manager a numeroase proiecte finanțate de la Uniunea Europeană, le-a cerut europarlamentarilor români să schimbe legile europene, astfel încât medicii să aibă mai multă libertate atunci când depun un proiect.

“În acest moment, un spital nu poate derula singur un proiect mai mare de două milioane de euro, fără sprijinul autorităților locale.


În aceste condiții, noi putem doar să depunem proiecte prin care să reabilităm spații, dar nu avem cum să depunem singuri proiecte astfel încât să primim fonduri pentru construcția de clădiri sau spitale, pentru că este nevoie de sume uriașe”, a atras atenția Olimpia Oprea.

Tocmai de aceea, ginecologul timișorean le-a cerut europarlamentarilor să se gândească să schimbe legile pentru ca medicii să se poată implica și în depunerea de proiecte mai mari. “Este foarte important ca experții să fie formați din cât mai mulți medici. Este important să fii în interiorul sistemului, să cunoști problemele cu care se confruntă spitalul ca să depui cele mai bune proiecte și să ai siguranța că le vei câștiga. De aceea cred că ar trebui să se pregătească cât mai mulți medici și să se poată accesa proiecte mai mari de două milioane de euro”, a mai precizat Olimpia Oprea.

Foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.