Discuţii pe tema blocurilor ANL fără autorizaţie de contrucţie de pe strada...

Discuţii pe tema blocurilor ANL fără autorizaţie de contrucţie de pe strada Miloia. Ce spune viceprimarul Stoia despre cei care nu au respectat legea

0
DISTRIBUIȚI

blocuri anl miloia

Noi precizări din partea edililor cu privire la reglementarea ANL-urilor construite fără autorizaţie la Timişoara, pe strada Miloia. Viceprimarul Traian Stoia a spus vineri că „am primit vizita unor domni directori din cadrul ANL- urilor din Bucureşti, când s-a încercat a nu ştiu câta oară să se ajungă la o soluţie de compromis vizavi de cele 80 de apartamente construite în etapa a treia din 2009, care nu sunt intabulate şi nu sunt eliberate certificate de existenţă a clădirilor, deoarece nu s-a reuşit până la acest moment rezolvarea problemei autorizaţiei de construire, şi bineînţeles anexelor aferente acesteia.


Este vorba de blocurile B8 până la B12, unde sunt 80 de apartamente”.

Deşi momentan nu s-a ajuns la o decizie oficială, vicele anunţă că “discutând cu nişte specialişti în domeniu, şi domnii care au participat la discuţii sunt nişte specialişti redutabili şi fiecare caută să pună în vedere aspectele mai mult sau mai puţin convenabile discutând cu oameni care se pricep mai puţin la acest speţe, s-ar părea că lucrurile sunt destul de urâte şi pot duce la măsuri foarte neplăcute pentu cei care trebuiau să facă la un anumit moment ceea ce prevede legea”. Vicele nu a dorit să spună dacă cei care vor plăti sunt funcţionari din Primăria Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.