DOSARUL ISĂILĂ: Senatorul PSD, denunţat succesiv la DNA de „intermediarul” Cristescu şi...

DOSARUL ISĂILĂ: Senatorul PSD, denunţat succesiv la DNA de „intermediarul” Cristescu şi apoi de „prietenul” Ene

0
DISTRIBUIȚI

marius-isaila-liviu-adascaliteiSenatorul PSD Marius Isăilă a fost denunţat succesiv de colaboratorii săi, pe parcursul cercetărilor în dosarul în care e acuzat de trafic de influenţă, procurorii constatând că parlamentarul discuta în toalete şi îşi dezbrăca interlocutorii pentru a verifica dacă au aparatură de ascultare, scrie Mediafax.

Conform referatului DNA consultat de Mediafax, senatorul Isăilă a fost denunţat pe parcursul cercetărilor de „intermediarul” Cătălin Cristescu, pe care l-a folosit pentru a obţine aproximativ 200.000 de euro din trafic de influenţă, dar şi de „prietenul” şi consilierul său parlamentar, Ştefan Cristian Ene. Cei doi au colaborat cu procurorii DNA pentru a proba infracţiunile în cazul senatorului PSD, Cristescu participând la organizarea flagrantului lui Ene, şi la rândul său Ene pentru a completa probleme de trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri.

Procurorii spun că solicitarea de arestare preventivă a lui Isăilă este justificată de faptul că au fost constatate „repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani”.

De asemenea, DNA susţine că Isăilă a încercat să afle date nedestinate publicităţii, despre posibile cercetări ce s-ar fi putut efectua faţă de persoana sa de către organele judiciare. Procurorii precizează că Marius Isăilă a ocupat o serie de funcţii în sistemul public de finanţe, fiind director în Administraţia Financiară sector 5, director adjunct al Direcţiei de Control din cadrul ANAF, şef serviciu în Ministerul de Finanţe, la Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, pentru ca din decembrie 2012 să fie ales senator. În 2012, Isăilă ar fi solicitat o mită de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a controlului ANAF, el fiind la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor.


Actualul senator PSD, alături de consilierul său Ştefan Cristian Ene, ar fi primit 180.000 de euro, în vreme ce un intermediar al mitei a obţinut 20.000 de euro din suma totală. Intermediarul, Cătălin Cristescu, era comisar în cadrul Gărzii Financiare şi reprezenta legătura cu omul de afaceri Lucian Timofanovici, deţinător al firmei SC Dave Research SRL.

Ca urmare a faptului că situaţia controlului ANAF la firma omului de afaceri nu fusese rezolvată, dar şi sub pretextul că de fapt ar fi fost vorba de o nouă verificare asupra firmei, lui Timofanovici i s-a solicitat o nouă sumă, de 150.000 de euro. În iulie 2012, omul de afaceri realizează un denunţ la DNA, în care pune la dispoziţie inclusiv o serie de înregistrări ambientale în susţinerea demersului. Ulterior, procurorii au dispus interceptarea comunicărilor dintre Timofanovici şi Cristescu, intermediarul folosit de Isăilă şi Ene, în cursul cărora s-au confirmat plata mitei de 200.000 de euro cât şi solicitarea făcută pentru o nouă sumă, de 150.000 de euro.

Supravegherea întâlnirilor dintre cei doi a fost realizată inclusiv prin mijloace audio-video, cu scopul pregătirii unui flagrant, însă în cele din urmă demersul a eşuat ca urmare a unei scurgeri de informaţii din cadrul DNA. Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.