Toți alimentăm, undeva în subconștient, iluzia acelei lumi în care toate se vor așeza, la un moment dat, în ordinea pe care o visăm noi. Știm că nu va fi niciodată așa, suntem conștienți de asta, dar așa-i subconștientul, nu prea ține el cont de realitatea din jur.
Unii își închipuie că peste 80 la sută din cetățenii orașului îi susțin.
Alții visează că stadionul echipei pe care o conduc se va umple mai mult de jumătate nu doar la meciuri cu Steaua și Dinamo. Un partid din eșalonul secund plusează, închipuindu-și că va rupe gura târgului venind cu candidați proprii, și nu în alianță, la următoarele alegeri pentru primărie și consiliu județean. Profesorii care iau șpagă, la Medicină, Științe Agricole, sau aiurea, visează că n-o să fie niciodată prinși. Studenții care dau șpagă la Medicină, Științe Agricole, sau aiurea, visează că vor fi profesioniști impecabili într-o zi.
Mie-mi place să cred că am fantezii mai simple, bine conturate și ușor de descris în câteva cuvinte. Nu visez la pace pe pământ, natura umană n-o să permită asta niciodată. Doar la o țară în care funcționarii publici sunt numiți pe baza competenței și unde examenele se iau pe bune. Inclusiv la școala de șoferi. O fi așa de greu?
