Horia Colibășanu, tot mai aproape de a-și atinge obiectivul. Ce impact a...

Horia Colibășanu, tot mai aproape de a-și atinge obiectivul. Ce impact a avut TRAGEDIA din Nepal asupra alpinistului timișorean. UPDATE Echipa a ajuns în Tabăra 1

0
DISTRIBUIȚI

horia colibasanu everest

Vești de pe Shisha Pangma: Horia Colibășanu și Peter Hamor se pregătesc să atace Everestul. Ei au făcut și marcat un culoar pe ghețarul deasupra taberei de bază și așteaptă vreme mai bună pentru a avansa.

Timișoreanul și echipa sa vor începe ascensiunea spre Tabăra 1 (la  6.200 de metri altitudine) a muntelui Shisha Pangma din Tibet, fața nordică. Pentru asta însă au de așteptat o ”fereastră” de vreme bună. Shisha Pangma (8.027m) este cel mai mic optmiar dintre cei 14 munți de peste 8.000 de metri ai planetei. Acesta se află în Tibet (China), în Himalaya, cel mai mare lanț muntos din lume. Muntele a fost escaladat pentru prima oară în 1964 și are o rată a mortalității de 8,3%.

Horia Colibășanu și Peter Hamor sunt însoțiți în această fază a expediției – de aclimatizare pe Shisha Pangma, fața nordică, de încă un român (Justin Ionescu) și un slovac.


Obiectivul final al expediției româno-slovace este ascensiunea Muntelui Everest (8.848m) în stil alpin a€“ fără oxigen suplimentar și fără șerpași, pe rută nordică.

Horia a transmis condoleanțe familiilor și prietenilor săi din Nepal, după avalanșă produsă vineri, 18 aprilie, pe ruta sudică a Everestului, în urmă căreia cel puțin 13 șerpași și-au pierdut viață. ”Este cel mai sumbru bilanț din istoria de peste 60 de ani a Muntelui Everest, aflat la graniță dintre Nepal și Tibet”, spune Colibășanu. După acest incident, activitățile de ascensiune pe ruta sudică a Everestului, cu ghizi, au fost închise.

Horia și Peter au ales însă ascensiunea pe Everest pe ruta nordică a muntelui (prin Tibet). Ei nu folosesc șerpași și nici oxigen îmbuteliat, astfel că nu sunt vizați de măsura luată de autorități.

Horia Colibășanu este singurul român care a reușit ascensiunea vârfurilor Annapurna, K2 și Dhaulagiri, toate de peste 8.000 de metri, incluse în Top 5 vârfuri mortale din lume. Toate ascensiunile sale au fost realizate fără oxigen suplimentar și fără ghizi.

UPDATE Echipa a ajuns cu bine în Tabăra 1 și se pregătește deja pentru a continua ascensiunea. „Horia a sunat și a spus că au ajuns cu bine în Tabara 1 (T1), pe Shisha Pangma, aflată la 6.200 de metri. Au mâncat slănină, cârnați, și s-au încălzit. Daca vremea va fi bună, mâine continuă să avanseze pe munte”, a transmis PR-ul expediției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.