Nicolae Robu a oferit primele impresii cu privire la sejurul său în Spania şi Portugalia. Prezent ieri la Primăria Timişoara pentru a discuta cu studenţii din urbea de pe Bega despre problemele cu care se confruntă în Complexul Studenţesc, Robu a povestit că „am văzut multe lucruri interesante evident pe care le-am mai văzut şi în alte rânduri, şi desigur că şi Spania şi Portugalia sunt ţări care au ce arăta din moştenirea lor istorică. Au centre vechi în oraşele lor şi m-am uitat la modul în care îşi îngrijesc clădirile, la modul în care este pavajul făcut, am fotografiat cred că o sută de locuri cu pavaje făcute în toate felurile, având în vedere că este un subiect la ordinea zilei pentru noi. De asemenea am văzut o dată în plus cum se pune accent pe sensuri giratorii, ceea ce la noi nu s-a făcut, iar eu îmi doresc să sporim semnificativ numărul de sensuri giratorii în oraş. De altfel, am şi început să facem şi avem ceva realizări în această privinţă”.
Legat de cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, Robu a reamintim că a avut întâlniri cu primarii a două oraşe care au câştigat acest titlu şi au spus că trebuie pus accent pe faptul că „un astfel de proiect este unul al comunităţii, unul care toată lumea se implică şi nu este asumat sau revendicat de niciun partid politic, de nicio persoană sau institituţie”.
Cât despte posibile tehnologii sau modernizări pe care ar vrea să le implementeze în oraşul pe care îl conduce, Robu a spus că nu a venit cu ceva concret în minte.
„Am apreciat preocuparea lor pentru înfrumuseţarea oraşelor, faptul că sunt multe flori, am apreciat că au ştiu unde să pună copacii. Ei nu se confruntă cu problemele cu care ne confruntăm noi acum. Ei nu se confruntă cu problema că un copac este pus în mijlocul trotuarului şi nimeni nu se atinge de el că, vezi Doamne, e protejat deşi nu are nicio valoare dendrologică. Nu am văzut nici situaţii în care există acele fâşii înguste de noroi. Niciunde nu am văzut aşa ceva. Unde este spaţiu verde este spaţiu verde şi este foarte bine, iar unde nu – este fie pavaj, fie asfalt şi nu vezi nicio sursă de praf. Aici este cheia şi noi trebuie să schimbăm radical oraşul aşa cum am şi început să facem, însă asta prespune intervenţii majore care trebuie corect înţelese”, a mai spus primarul Timișoarei.
Eu sunt de acord cu ce zice aici, dar sa le vad si puse in practica. Trag speranta ca macar la capitolul pavaje o sa avem si noi ceva de calitate, bine lucrat. Daca nu, o sa fie clar ca-i vorba de spaga si dezinteres la mijloc…
probabil” logica” se referă la copacii plantaţi în acel spaţiu de 1 metru între trotuar şi bloc…