Pandora a făcut SENZAȚIE la Timișoara. Cum au fost primiți de public

Pandora a făcut SENZAȚIE la Timișoara. Cum au fost primiți de public

0
DISTRIBUIȚI

pandora1

Formaţia timişoreană Pandora a susţinut vineri seara un concert extraordinar, în clubul Daos, unde peste o sută de spectatori au apreciat aşa cum se cuvine cântarea de heavy – metal în care aplauzele şi-au făcut prezenţa încă din primele momente ale evenimentului. În deschiderea recitalului, pe scenă a urcat pentru prima oară formaţia Prayer, iar invitatul special al celor de la Pandora a fost vocea grupurilor Implant pentru Refuz şi Blazzaj, Octavian „Vita“ Horvath.


„A fost o seară cu un public minunat, iar la faţa locului am văzut mulţi oameni pe care nu i-am prea văzut la evenimentele noastre. Trupa Prayer a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea. Noi ne-am simţit excelent. Ne-am atins target-ul: să fim aproape de prieteni. Două momente au foast foarte importante pentru noi: piesa cântată alături de Vita şi materialul nou. Ambele au ieşit foarte bine, cu emoţiile de rigoare. Cu Vita n-ai cum să dai greş. E un artist plin de energie şi vrei nu vrei te trage dupa el. Piesa nouă, „Între cer şi rai” am cântat-o prima dată live şi poate pentru prima dată în ultimii ani pot să spun că a fost o combinaţie de adrenalină, emoţie şi curiozitate, vis-a-vis de cum e primită de public. Le mulţumim tuturor fanilor noştri pentru atmosfera creată şi urăm tuturor sărbători fericite“, ne-a declarat Shimmy, chitaristul trupei. Alături de el din trupa Pandora mai fac parte Marias Adrian – Geagea (voce), Alin Cocean (chitară), Adrian Niţulescu (bas) şi Andrei Jumuga (tobe).
Foto: Loredana Adriana Spataru

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.