Pandora: „Ținem foarte mult la tot ce înseamnă mişcare rock timişoreană, indiferent...

Pandora: „Ținem foarte mult la tot ce înseamnă mişcare rock timişoreană, indiferent de forma ei“. Vezi ce invitat special au la concertul lor VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Pandora

Formaţia timişoreană Pandora va susţine un concert extraordinar vineri, 18 aprilie, de la ora 21.30, la clubul Daos, în cadrul căruia va avea parte de un invitat special pe scenă şi de o trupă de deschidere, Prayer, care va debuta cu această ocazie.

Înfiinţată la finele anului 2010, Pandora aduce in peisajul rock local un sunet „heavy metal” care îmbină anii ’90 cu prezentul, iar în decursul ultimilor ani formaţia a susţinut numeroase concerte atât în ţară, cât şi în străinătate. „Vom avea un concert la care prietenii şi fanii noştri vor veni în Vinerea Mare, după ce-şi termină pregătirile acasă pentru Iepuraş, să se simtă bine, să cânte cu noi şi să fim împreună înaintea sărbătorilor. Am cântat destul de mult prin ţară, dar de fiecare dată întâlnirea cu Timişoara a fost o experienţă foarte plăcută, sperăm de ambele părţi.


Pe lângă ceea ce se ştie, am pregătit o piesă pe care nu am cântat-o decât foarte rar, la începuturile Pandora, şi l-am invitat pe Octavian «Vita» Horvath (n.r. Implant pentru Refuz, Blazzaj) alături de noi. E o piesă foarte dinamică, ce se mulează perfect pe vocea lui“, ne-a declarat Shimmy, chitaristul trupei Pandora.

Formaţia timişoreană Pandora a lansat anul trecut single-ul „Loveşte primul“, cu un concert în deschiderea căruia au invitat trupa School of Rock, în ideea de a da o mână de ajutor tinerelor talente. Şi de această dată, rockerii timişoreni au invitat în deschidere o trupă nouă.

„Primul disc Pandora e în curs de finalizare. Lucrurile se mişcă destul de greu, din motive mai mult sau mai puţin evidente. E devreme să vorbim despre un al doilea disc, dar avem pregătit pentru vineri şi un material nou, pe care ne-am gândit să îl oferim acum de Paşti. Oarecum va da o idee despre cum va arăta Pandora pe viitor, după primul produs de studio. Deşi nu avem încă un statut foarte bine definit a ceea ce înseamnă Pandora pentru Timişoara, cred că toată lumea ştie că noi ţinem foarte mult la tot ce înseamnă mişcare rock timişoreană, indiferent de forma ei. Drept pentru care am chemat să cânte cu noi formaţia Prayer. O formaţie tânără care va debuta vineri. Şi nouă ne-a prins foarte bine la început, un impuls de la alţii mai mari ca noi“, a mai adăugat Shimmy. Alături de el din trupa Pandora mai fac parte Marias Adrian – Geagea (voce), Alin Cocean (chitară), Adrian Niţulescu (bas) şi Andrei Jumuga (tobe). Biletele pentru acest concert costă zece lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.