PERCHEZIŢII la sediul LPF şi la persoane suspectate de vânzarea drepturilor de...

PERCHEZIŢII la sediul LPF şi la persoane suspectate de vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri. Dumitru Dragomir va fi dus la audieri. Ce spune fostul preşedintele LPF

0
DISTRIBUIȚI

politia generice mascati descinderi 08_resize

Poliţiştii fac 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, printre care şi la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, fiind vizate şapte persoane suspectate de evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de trei milioane euro, într-un dosar privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal, scrie Mediafax. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a declarat, luni, că percheziţiile poliţiei la locuinţa sa fac parte dintr-un „război” în care el se află la mijloc, precizând că toate actele legate de vânzarea drepturilor TV pentru meciurile din Liga I „sunt în regulă”.

„Au venit la ora şase! La mine acasă, la hotel şi la Bogdan (n.r. – fiul său). Acum am casa plină! Mă uit la televizor şi aflu ce se întâmplă cu mine. Oamenii sunt civilizaţi, îşi fac treaba. E un război în care eu sunt la mijloc, de când mă aşteptau duşmanii….Mă doare la pălărie, sunt în regulă cu toate actele, în orice subiect”, a declarat Dragomir, pe blogul sãu.Fostul şef al LPF a menţionat că urmează să fie dus la audieri, dar a precizat că nu ştie care sunt numele celorlalţi anchetaţi în dosar. Potrivit articolului de pe blogul lui Dragomir, ar fi vorba despre un comision de 2,25 milioane de euro acordat firmei unui om de afaceri, Mihai Corbu. „L-am văzut pe Corbu de două ori, iar o dată ne-am certat”, a adăugat Dumitru Dragomir. Anchetatorii au făcut percheziţii, luni dimineaţă, şi la locuinţa fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri, Dragomir confirmând informaţia şi afirmând că poliţiştii nu i-au spus ce căutau.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că în acest dosar de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani au fost făcute percheziţii şi la locuinţa fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, suspectat că ar fi încasat un comision important în contextul vânzării drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I.

Contactat de Mediafax, Dumitru Dragomir a confirmat informaţia, afirmând că anchetatorii nu i-au spus însă ce căutau. „Da, domne’, au fost dimineaţă, acum au plecat.


Nu ştiu de unde erau, de la Poliţie, şi nici nu mi-au spus ce căutau”, a afirmat Dragomir. Întrebat dacă i s-a solicitat vreun document pe care îl avea la domiciliu, Dragomir a răspuns: „Mi-au cerut o gagică de 18 ani, dar n-am avut de unde să le dau”. Acţiunea vizează persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei. „Din informaţiile obţinute până în acest moment, se pare că, în perioada 2011-2013, persoanele vizate ar fi săvârşit infracţiuni în legătură cu vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal. Prejudiciul estimat este de trei milioane de euro”, a precizat sursa citată.

Anchetatorii fac percheziţii la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov şi vor pune în aplicare şapte mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie audiate la sediul Poliţiei Capitalei. Potrivit unor surse din Poliţie, una dintre percheziţii are loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Percheziţiile sunt făcute de Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.