Petrecere de prezentare a casei de discuri Miaudio la Timişoara

Petrecere de prezentare a casei de discuri Miaudio la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

dlaid

Casa de discuri Miaudio organizează o petrecere de prezentare a label-ului în oraşul nostru, evenimentul urmând să beneficieze de prezenţa DJ-ilor D- Laid, Breky şi Happy Guttenberg. Miaudio Music Production este un brand tânăr şi activ, care se bucură de expunere semnificativă în Bucureşti, iar cu ocazia acestui turneu naţional care poposeşte sâmbătă 13 aprilie de la ora 01 în clubul Zambara, îşi propune să facă cunoscut brandul la nivel naţional. Printre artiştii naţionali şi internaţionali, semnaţi la label, se numără Bruno Be & Darick Gyorgy, Vijay & Sofia Zlatko, Kid Vibe, Sllash, Breky sau Bodiwerk. D-Laid este unul dintre producătorii care au pus bazele fenomenului electro al scenei autohtone. De-a lungul timpului piesele sale au fost lansate pe compilaţii şi viniluri ce au făcut înconjurul lumii, fiind difuzate în heavy rotation la radio-uri străine precum BBC Radio 1, Kiss FM sau iBreaks.

Cu peste 10 ani vechime ca DJ, D-Laid şi-a perfecționat stilul prin prezenţe la pupitrele cluburilor şi festivalurilor importante de profil.


Acum 14 ani, piesa sa Changing Ethnic Profile a apărut pe compilaţia TM00Base Festival.  Ca producător, D-Laid a bifat de-a lungul anilor colaborari cu şi remixuri pentru nume ca Şuie Paparude, ROA, Alternosfera, Activ, Direcţia 5, Junkyard, Marika, Mihai Stroe, Mesmer sau TRG. Întors în ţară în 2010 după o colaborare cu o agenţie de DJ din Madrid şi Guadalajara, Breky a mixat în cadrul multor festivaluri din ţara noastră, iar în această primăvară urmează să scoată E.P. – ul Sink or swim, la label-ul Spirit & Soul Records din Suedia. Stabilit în România în 1998, Happy Gutenberg şi-a urmat mereu pasiunea pentru muzică. Sfârşitul anului 2005 l-a propulsat direct pe scena The Mission, unde a reuşit să colaboreze şi să mixeze alături de nume importante ca Haute Culture, Michi (Şuie Paparude), Marika, Gemini Bros, Vania, D-Laid, Markus Schulz, Frank Loper şi mulţi alţii. În deschiderea evenimentului va mai mixa şi Ovijay. Petrecerea începe la ora 01 iar până la ora 02 intrarea este liberă, urmând ca după aceea biletele de intrare să coste zece lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.