Așezat într-un cărucior cu rotile, Paul aplaudă frenetic din palme, la fel ca ceilalți oameni din jurul lui. Băiatul de 23 de ani face acest gest fără să realizeze de ce, ci pentru simplul motiv că vrea să-i imite pe oamenii care-l înconjoară. Nici să vorbească nu poate sau să mănânce singur, și nu pentru că ar avea o afecțiune a corzilor vocale sau locomotorie, ci pentru că are o paralizie cerebrală puternică.
Din acest motiv, Paul gândește ca un bebeluș de cel mult opt luni. “Copilul meu are un coeficient de gândire undeva pe la 19, un retard sever și tocmai de aceea nu a mers la școală niciodată. Reușește doar să-mi distingă vorbele și își alege niște opțiuni după sunete și culori”, ne povestește Otilia Muntean, mama lui Paul.
“Copilul meu ar fi trebuit să se nască perfect sănătos”
“Paul are tetrapareză spastică, retard psiho-motor sever, are o paralizie cerebral sechelară și elemente autiste”, înșiră Otilia Muntean bolile de care suferă copilul său.
Timișoreanca spune că Paul s-a dezvoltat normal în burta ei, doar că o eroare medicală din timpul nașterii l-a condamnat la o viață fără niciun viitor. “S-a născut așa în urma unei neglijențe medicale, din cauza unei nașteri forțate cu forceps și fără să mi se spună că se va apela la această metodă. Am avut o sarcină mare, în jur de patru kilograme, fără o dilatație din partea mame și în loc să se treacă la simpla operație de cezariană și astăzi aș fi avut un copil perfect sănătos, s-a trecut la chin”, ne explică Otilia Muntean.
Femeia povestește că medicul l-a prins pe Paul cu forcepsul de cap și astfel s-a ales cu toate bolile amintite. De 23 de ani, mama băiatului are grijă de el ca și cum ar fi un bebeluș. Timișoreanca îl spală, îi dă de mâncare sau îl îmbracă, motiv pentru care nici nu poate să își găsească un loc de muncă.
Otilia Muntean își crește copilul singură încă de la vârsta de opt ani. Tatăl lui Paul a preferat să uite că are un copil cu retard mintal și l-a părăsit, iar din momentul în care a dispărut din viața Otiliei și a lui Paul nu i-a mai căutat niciodată.
“Ne-am obișnuit cu greul mai mult decât cu binele”
De la vârsta de 18 ani, Paul beneficiază de serviciile Fundației “Pentru Voi”. “El este universul meu, nu concept viața fără el. Ne-am obișnuit cu greul mai mult decât cu binele. Chiar în urmă cu trei săptămâni a avut o depresie destul de puternică, pentru că de abia acum a trecut la adolescență, dar suntem bine”, povestește mama lui Paul.
Băiatul de 23 de ani din Timișoara este condamnat la o viață în suferință, și asta datorită paraliziei cerebrale pe care o are, plus că organele nu își îndeplinesc funcțiile în totalitate și are și o atrofiere a mușchilor.
