Primarul Nicolae Robu, război cu rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen...

Primarul Nicolae Robu, război cu rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea. Ce solicitări l-au enervat pe edilul şef

2
DISTRIBUIȚI

robu maini 14

Facilităţi precum gratuităţi, bilete la teatru, cartele de masă – asta a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, că sunt lucrurile de care ar avea nevoie studenţii, din partea primăriei, pentru a duce un trai decent.

Întrebat cum vede declaraţiile rectorului, care ar putea candida pentu un post de deputat pentru colegiul III, din partea PSD Timiş, primarul Nicolae Robu a spus că “nu vreau să fac prea multe comentarii.


Aş vrea să îmi indice domnul rector Pirtea ţara din Uniunea Europeană în care se fac astfel de lucruri, că sunt interesat să preiau modelele de bună practică. Mă aştept ca măcar în anul acesta să semneze acel contract cu primăria şi RATT pentru ca şi studenţii de la Univesitatea de Vest să aibă şi acele facilităţi de transport local gratuit, instituite la cererea mea”.

Întrebat dacă pune solicitările pe seama unei posibile candidaturi şi a intrării în politică, edilul a comentat că „nu ştiu, mi-e greu să spun. Nu vreau să fac speculaţii. Presupun. Din partea cui să candideze? Eu ştiam că domnul Pirtea afirma că este un om de dreapta. D-ul de la PSD o fi de la dreapta. În discuţiile pe care le-am avut nu am discutat niciodată aşa ceva. Acum, eu ştiam că e un om de dreapta inclusiv prin proiecte asumate unei astfel de orientări”. Edilul, care este şi şef al PNL Timiş, a refuzat sa facă public numele candidatului care va intra în lupta pentru colegiul III din partea partidului său.

2 COMENTARII

  1. Sunt satul de aberatiile mascariciului zis Robu ca si de a celuilalt zis Basescu. Asta vrea la primarie sa pice tot din cer, gratuit, sub forma de donatii sau alte moduri (vezi iluminatul arhitectural Rectoratului UPT) dar cand e vb de dat la cetateni beneficii, ii sare mustarul. Sa ne lase odata in pace ai sa fuga unde vede cu ochii.
    RESPECT D-LUI PIRTEA!

  2. O perioada a fost si la UVT gratuitate la RATT direct la chiosc, dar atunci s-a dublat numarul de abonamentele facute intr-o luna. Deoarece toti si-au facut abonamente, chiar daca nu circulau. asa daca se deconteaza ulterior, nu isi mai fac toti, si nu se sponsorizeaza RATT-ul degeaba, care oricum nu face nimic in privinta aglomeratiei din mijloacele de transport. Sunt student al UVT si imi fac lunar abonament, dar mi se pare mai normal sistemul asta pentru decontari, decat banii aruncati degeaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.