Rețeta de Paște pentru fericire

Rețeta de Paște pentru fericire

0
DISTRIBUIȚI

mirela stoeac-vladuti

Se ia o porție zdravană de liniște, se asezonează cu un gram de pace, în jurul mesei de familie. Se adaugă, după preferințe, câțiva prieteni, poate și câteva rude pe care nu apucăm să le vedem decât o dată la an, iar rețeta nu are cum să nu aibă succes. Ceea ce vreau să spun, dincolo de gluma culinară, este că tot ceea ce trebuie să facem de Paște, pentru a fi fericiți, este să ne înconjurăm de ceea ce iubim și de ceea ce ne iubește. Nu suntem nici cool, nici „de fiță”, dacă credem că a sfida această sărbătoare în esența ei sau a-i face orbi pe cei care cred în Înviere, ne situează undeva deasupra tuturor. Din contră, trăim sub semnul secularității, al „dreptei judecăți” pe care o exercităm fără milă asupra celorlalți și cu cea mai mare clemență asupra noastră.

Avem cu toții libertatea de a nu crede, de a tăgădui, de a ne închina la simboluri ale economiei globale ca la zei, dar să îi lăsăm pe cei care poartă în suflete miracolul credinței, să îl poarte așa cum vor ei. Nu știu de când și de ce a devenit credința motiv de batjocură în societatea românească, de când ne-am câștigat dreptul de a sfârteca orice sentiment de neînțeles pentru unii dintre noi, în mii de bucățele și să îl călcăm în picioare ca pe ultimul gunoi. Bunicii noștri, străbunicii noștri, au crescut cu Dumnezeu în suflet, în ochi și în zâmbet. L-am descoperit și eu acolo, de multe ori, când eram copil, însă o dată cu dispariția „purtătorilor”, a dispărut și El.

Baricadați ca într-o cetate fortificată, trăim în orașul nostru din betonul căruia mai crește, ici colo, câte un copac, și ni se pare că trăim în Rai.


Nu mai avem nimic de învățat, nimic de auzit, nimic de aflat. Le avem pe toate la îndemână, știm tot de pe internet. Ce ne mai tăvălim de râs când vedem „babele la pupat moaște” pe la televizor, fără să înțelegem și să avem pic de aplecare către modul cum trăiesc și gândesc acești oameni. Noroc că noi, în Timișoara noastră, suntem „nemuritori și reci”. Le știm pe toate, râdem de toți, ne plimbăm toată ziua prin mall, avem portofelele pline, dar… sufletul gol. Dacă ne pretindem evoluați, toleranți și civilizați, ar trebui să găsim în noi toleranța de a permite tuturor celor din jurul nostru să își exprime credința așa cum cred ei de cuviință, fără să avem pretenții de mari filosofi, pentru că nici nu ne șade bine, și nici prea multă filosofie nu e în a judeca pe cineva pentru credința sa.

Să revenim la ce vorbeam inițial. Deci, se iau toate aceste ingrediente, se lasă la dospit în mintea și în sufletele noastre, până suntem de acord să primim fericirea Miracolului, a Revelației, care poate lua forme diferite pentru fiecare dintre noi. Indiferent de credința, de religia noastră, formula fericirii a fost mereu la îndemână, trebuie doar să încetăm să credem că o vom găsi, când vom fi reușit să-i transformăm pe cei din jur „după chipul și asemănarea noastră”. Să ne facem întâi o evaluare în oglindă, să ne facem bilanțul și de abia apoi să ne ridicăm ochii și către ceilalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.