Scandal pentru pământul tinerilor într-o comună timișeană. De ce îl acuză un...

Scandal pentru pământul tinerilor într-o comună timișeană. De ce îl acuză un consilier local pe primar

2
DISTRIBUIȚI

primar remetea ilie golubov

Consilierii locali din Remetea Mare ar fi trebuit să aprobe azi lista tinerilor care vor beneficia de terenuri în baza Legii 15 din 2003, însă nu au luat nicio decizie, după ce spiritele s-au încins în sala de ședințe.

Problema a pornit de la faptul că numărul de dosare depuse depășește numărul de parcele de teren alocate (68 de dosare pentru 56 de parcele), criteriile de departajare nu există, iar aleșii locali din Remetea Mare nu reușesc să se pună deacord asupra împărțirii. În ochii unui consilier local, principalul vinovat este primarul, cel care ar trebui să să stabilească criteriile de departajare, dar nu a făcut-o până acum.

”Primarul pune boii înaintea carului. Încă din iulie anul trecut îi explic că este nevoie de criterii de departajare. Primarul a spus că nu, că vrea ca oamenii să facă dovada că au în cont 5.000 de euro, sau echivalentul în lei, ca să poată începe construcția caselor. Dar nu s-a realizat o astfel de HCL. În toamnă am discutat din nou, iar pe 31 martie, la fel. Atunci m-a amenințat că o să văd eu, că îl încurc.


Tot ce vreau și ce am discutat și cu ceilalți colegi consilieri, erau niște criterii clare de departajare”, a declarat consilierul local Alexandru Mane, de la PDL.

Astăzi, aleșii din Remetea s-au reunit din nou, pentru a încerca să stabilească cui vor reveni cele 56 de parcele, însă edilii nu au reușit să se pună deacord. Consilierul Mane a acuzat lipsa de transparență și încălcarea legii. ”Această acțiune (de acordare a loturilor de teren – n.a.) a început și s-a desfășurat, până acum, cel puțin anormal. Am în vedere următoarele: PUZ-ul a fost finalizat după depunerea cererilor, modul în care au fost anunțați cetățenii, faptul că cetățenilor nu li s-au adus la cunoștință criteriile de prioritate și modul în care s-a dorit aprobarea dosarelor în ședința din 31 martie 2014”, a spus consilierul.

Primarul comunei Remetea Mare, Ilie Golubov (PNȚCD), s-a apărat în fața acuzațiilor consilierului. El a chemat secretara în timpul ședinței, cu registrul de hotărâri, din care s-a căutat hotărârea care are ca unic criteriu de departajare relațiile de rudenie.

”După cum ați auzit și de la doamna secretară a primăriei, care a citit procesul verbal al ședinței în care s-a votat atât lista cu tinerii care au întrunit condițiile, cât și cu criteriul de departajare pe care l-am adoptat, și anume, în cazurile în care sunt mai mulți frați care solicită teren, unul să fie eliminat. Cum sunt 16 astfel de cazuri, am fi rezolvat problema. Oricum am și discutat cu tinerii aflați în această situație și toți au agreat propunerea”, a precizat primarul Golubov.

După aproape o oră de scandal și acuzații, ședința s-a încheiat fără ca problema să fie rezolvată.

2 COMENTARII

  1. In Cheveresu-Mare terenurile pentru tinerii casatoriti sunt date pe bani grei!!!Sa se faca controale si sa se verifice cine a beneficiat de aceste terenuri:cei care au copii si inca o casa in Cheveres,cei care nu au avut domiciliul si nu s-au casatorit niciodata in Cheveres si totusi…doar ei primesc…scorul e de la 1000 de euro si depinde de cat are nevoie fiecare…aaaaaaa daca nu crede nimeni sa il verifice pe Marcel Muia primarul care si-a deschis bar,supermarket,sala de festivitati in Cheveres si in Timisoara magazin alimentar!!!Rusineeee

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.