SCANDALOS Echipamente nou-nouțe, casate de Spitalul Județean din Timișoara fără a fi...

SCANDALOS Echipamente nou-nouțe, casate de Spitalul Județean din Timișoara fără a fi niciodată folosite. Vezi explicaţiile primite de Curtea de Conturi

5
DISTRIBUIȚI

spitalul judetean rol 1

Curtea de Conturi a descoperit o situație incredibilă la Spitalul Județean din Timișoara – în condițiile în care sistemul medical urlă că nu are fonduri pentru investiții, echipamente noi au stat ani de zile nefolosite, iar apoi au fost casate.

Printr-un program finanțat de Banca Mondială, Ministerul Sănătății a achiziționat, încă din 2005, un sistem de climatizare pentru laboratorul de microbiologie. „Auditorii publici externi constată că în ciuda corespondenţei abundente pe care conducerea laboratorului clinic a avut-o cu managementul spitalului judeţean din Timişoara (anexa nr. 39) în perioada 2006-2013, acesta nu a găsit resursele financiare necesare (!!!!) să pună în funcţiune o instalaţie primită GRATUIT de menţinere a unei temperaturi constante în laboratorul clinic (cu toate că majoritatea lucrărilor au fost realizate) – atât de importante acreditării RENAR şi ISO a acestui laborator”, se arată în raportul Curţii de Conturi.


De asemenea, s-a constatat că un generator electric Caterpillar, primit gratuit de la minister în anul 2000 şi care era necesar laboratorului clinic, dat fiind faptul că la o întrerupere a energiei electrice toţi reactivii din aparate şi toate probele biologice aflate în lucru se pierd, necesitând o altă recoltare de probe biologice şi generând pierderi financiare foarte consistente, a stat ani de zile în magazie. În anul 2012 a fost casat ca fiind amortizat integral, nefiind niciodată pus în funcţiune. Controlul a scos la iveală faptul că generatorul a fost casat ilegal, solicitându-se celor de la spital reevaluarea situaţiei pentru că amortizarea trebuie calculată din momentul punerii în funcţiune a echipamentului.

Cei de la spital într-un răspuns dat auditorilor Curţii de Conturi au susţinut că „în anumite situații, echipamentele au fost lăsate în așteptare ani de zile, intervenind între timp sustrageri ale anumitor componente care au dus la imposibilitatea punerii în funcțiune. În alte cazuri, reglementările privind funcționarea unor echipamente medicale presupun crearea unor compartimente care necesită angajarea de personal specializat conform legislației în vigoare, proceduri declanșate în prezent, care însă durează din cauza modificărilor legislative din ultimii ani”. Prejudiciul constatat în cele două cazuri se ridică la 283.176,53 lei.

 

5 COMENTARII

  1. rusinicaaa! toti smenarii din sp. judetean indiferent de partid trebuie dusi la puscarie! prin (sferto)profesionalismul pot sa-i acorde asistenta medicala lui jiji, borcea, etc! rusimicaaa!

  2. Interesant este cine a „luat” aparatura casata si ce a facut cu ea ….evident ca un smecher a luat-o si se foloseste de ea , daca nu chiar a vandut-o altei unitati spitalicesti , dupa modelul „petrosani” ..bineinteles ca DNA Timis nu va face nimic !!!!

  3. Toti pacientii de la Judetean sunt trimisi pentru raze sau RMN la marele doctor -politruc Barsasteanu. Oamenii sa stie ca din banii lor acest individ isi va finanta campania. Imi pare rau ca stau in alt colegiu ca votam orice numai sa nu iasa doctorul asta spagar parlamentar

  4. Da cine de la Curtea de conturi da aceste informatii??Unde sant actele astea,sunt publice??As vrea sa le citesc si eu.Sau sunt pe sub mana???

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.