Vacanța de primăvară pe schiuri. Unde puteți petrece un sejur de vis...

Vacanța de primăvară pe schiuri. Unde puteți petrece un sejur de vis la prețuri speciale

0
DISTRIBUIȚI

savurand-soarele-pe-wildmoosalmAustriecii spun că nu se poate compara cu nimic senzația de a schia sub razele soarelui de primăvară. Reducerile, anunțate în stațiunile turistice încă de luna trecută, continua și în aprilie. ”Pentru că ski-ul sub razele soarelui este cea mai frumoasă senzație pe care acest sport o oferă”, explică reprezentanții agențiilor de turism din Timișoara.

În încercarea de a face cât mai atractive destinațiile, austriecii oferă nopți de cazare cadou, ski-pass-uri gratuite și tot felul de evenimente care implică deopotrivă soarele și zăpada. Sezonul de schi in Austria este în plină desfășurare. Majoritatea stațiunilor de schi țin pârtiile deschise până la jumătatea lunii mai, astfel încât în aprilie bănățenii sunt așteptați  să se bucure de adrenalina de pe pârtie sub razele calde ale soarelui.

Primăvara cel mai bine se schiază în Tirol

De la muntele Arl până în Alpii Kitzbühel, în Tirol începe sezonul de schi pentru cunoscători, la peste 2.000 de metri altitudine.

Ghețarul Kaunertal, situat la peste 2.750 metri altitudine în Tirol, poate fi una din opțiuni. Pe ghețarul Hintertux, turiștii se pot bucura de schi și soare în perioada 19 aprilie – 10 mai. Toți cei care și-au dorit întotdeauna să fie primii pe munte, pot face asta la „Good Morning Skiing“ în Arena Zillertal, dimineața de la ora 6.55.

schi-primavara

Schi primăvară până la jumătatea lunii aprilie 2014 se poate practica și pe domeniul Ski Juwel Alpbachtal – Wildschonau, pe 145 de kilometri de pârtii.


Vă așteaptă numeroase oferte excelente, cu autobuz la schi gratuit, distracție la săniuș, plimbări cu făcliile aprinse.

Și în Ötztal distracția pe pârtii se îmbină perfect cu vremea însorită. În plus turiștii sunt așteptați aici și alte evenimente speciale precum festivalul cult Electric Mountain, care în perioada 2 – 4 aprilie atinge apogeul pe ghețarul din Sölden sau zile de răsfăț în cadrul evenimentului „Vin pe munte“ din 24 – 27 aprilie, în cadrul cărora viticultorii austrieci își prezintă vinurile.

Copiii sub 15 ani schiază gratuit

În valea Pillersee din Tirol, până pe 20 aprilie, copiii sub 15 ani pot descoperi pârtiile gratuit. Oferte excelente sunt și pe ghețarul Pitztal. Pârtii perfecte la prețuri de cazare reduse sunt și în stațiunea St.Anton am Arlberg. O atracție specială o constituie Zilele Cristalelor de Zăpadă, din 22 – 27 aprilie, cu oferte mult mai avantajoase decât cele din extrasezon. Punctul culminant al sezonului se desfășoară pe 19 aprilie: aici are loc legendarul concurs Weißer Rausch, la care iau startul peste 500 de sportivi în fiecare an.

Cel puțin până de Paște și stațiunile de schi Schlick 2000, Serlsbahen Mieders și Elferlifte Neustift din Stubaital așteaptă turiștii cu pârtii pline de zăpadă. Ghețarul Stubai este practicabil până în luna iunie. Iubitorii de freestyle sunt așteptați în perioada 12 aprilie – 18 mai la Moreboards Stubai Zoo la unul din evenimentele de primăvară organizate aici.

Foto: visittirol.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.