Ziua licitațiilor pentru modernizarea a trei licee importante din Timișoara. Cât vor...

Ziua licitațiilor pentru modernizarea a trei licee importante din Timișoara. Cât vor costa lucrările

0
DISTRIBUIȚI

loga in mizerie21_resize

Astăzi, Primăria Timişoara organizează licitaţii pentru modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a liceelor Colegiul Național „C.D. Loga”, Liceul Teoretic „J.L. Calderon” şi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, în vederea desemnării firmelor pentru executarea lucrărilor.

Proiecte pentru reabilitarea acestor instituţii de învăţământ au fost depuse cu mulţi ani în urmă, dar până acum acestea nu au beneficiat de finanţare. Cele trei licee au fost scoase în 2008 dintr-un program de reabilitare a infrastructurii şcolare iniţiat în 2004 pe motiv că imobilele sunt monumente istorice.


În anul 2009 au fost depuse noi proiecte la Ministerul Dezvoltării dar au rămas pe lista de aşteptare, fără a fi luate în considerare. S-au căutat alte surse de finanţare şi o nouă lansare a proiectelor s-a făcut după ce s-a constatat că pe alte axe de absorbţie a fondurilor europene existau sume de bani care puteau fi accesate.

La liceele Lenau şi Loga, o parte din lucrări au fost deja executate din fonduri KfW – bani care provin din bugetul guvernului german. Este vorba de o finanţare de cinci milioane de euro pentru reabilitarea monumentelor istorice, din care trei milioane de euro reprezintă un împrumut, iar alte două milioane de euro, granturi nerambursabile.

Licitaţiile pentru desemnarea firmelor executante reprezintă una din condiţiile de eligibilitate a proiectelor pentru accesarea fondurilor. În documentaţia de atribuire a lucrărilor, sumele estimate pentru reabilitarea celor trei clădiri sunt prevăzute în bugetul local, dar se încearcă atragerea de fonduri europene din diferite surse. În momentul de faţă, ADR V Vest dispune de 18 milioane de euro pe programul operaţional regional de reabilitare a şcolilor pentru toată regiunea de vest şi ar putea constitui o componentă de finanţare pentru reabilitarea celor trei licee.

Sumele estimate pentru reabilitarea celor trei clădiri sunt 7.457.789 lei pentru liceul Loga, 9.503.223 lei pentru liceul Calderon şi 7.416.999 lei pentru liceul Lenau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.