Ana Cristina Leonte concertează în premieră la Timişoara. Vezi cine este iubitul...

Ana Cristina Leonte concertează în premieră la Timişoara. Vezi cine este iubitul ei secret VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

anacristinaleonte

Solista Ana Cristina Leonte alături de trupa ei vor susţine un concert inedit de jazz la Aethernativ, în data de 23 mai, de la ora 21, în cadrul căruia melomanii timişoreni vor avea ocazia de a asculta în premieră piese incluse pe albumul Secret Lover. Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Ana Cristina Leonte a studiat jazz-ul în clasa lui Mircea Tiberian, având-o profesoară de canto și pe Anca Parghel. A colaborat cu o serie de nume mari ca Cristian Soleanu, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Pierre Borel, Maurice de Martin, Catalin Milea, Mihai Iordache, Vlad Popescu, Sorin Romanescu, George Natsis, Ciprian Pop, Toma Dimitriu sau Alex Man. De-a lungul anilor, a participat şi susţinut proiecte cunoscute, Kumm şi Electric Brother, iar în primăvara acestui an a fost invitată în calitate de solistă, alături de Big Band-ul Radio, la Gala premiilor Radio România Cultural.

„Cu siguranță una din cele mai frumoase apariții muzicale pe care le vom găzdui vara asta: Ana Cristina Leonte.


Sunt foarte multe lucruri de spus despre calitățile și nivelul ei artistic, și le vom spune, însă un lucru e cert, ea transmite sincer și sublim mult, mult, mai bine decât alții, un gând muzical duios. Alături de ea, pe lângă noi, vor fi patru profesioniști ai genului: Albert Tajti – pian, Alex Munteanu – saxofon, Michael Acker – contrabas şi Tavi Scurtu – tobe“, spun organizatorii evenimentului. Anul trecut, Ana-Cristina a obținut titlul Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Fest împreună cu Michael Acker si Albert Tajti. Piesele din repetoriul grupului se regăsesc conceptual grupate sub numele albumului „Secret Lover”, ele povestind într-un mod romantic și ilustrând diferitele fațete ale iubirii, în multitudinea de forme, în care ea poate fi experimentată, oglindind în mare parte viziunile personale ale vocalistei. Albumul Secret Lover va apărea în scurt timp la casa de discuri  Fiver House Records, a saxofonistului Mihai Iordache. Biletele pentru concertul din Timişoara costă zece lei.

Foto: Marius Tudose Photography

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.