Trăim într-o lume paralelă. Într-o lume paralelă de ceea ce nu vrem să știm, să auzim să cunoaștem. Închidem ochii și, mai grav, ne închidem sufletele la tot ceea ce ne deranjează. Suntem înconjurați de lucruri, de oameni, de idei, care gravitează parcă invizibile în jurul nostru. Prea mult am suferit, prea ne-au închis alții gura când am avut ceva de spus, ca să mai vrem acum să zicem ceva. A murit dreptatea, adevărul s-a rătăcit în miile de tonuri de gri, iar noi suntem parcă mai siguri pe nimic ca niciodată. Nu mai putem trăi dacă nu despicăm în patru teoria nimicului, dacă nu vorbim despre noi și viața noastră, la persoana a treia. E trist și e greu.
E plin orașul de oameni săraci. Noi nu îi vedem. Cu ochii fixați pe ecranele telefoanelor mobile și ale tabletelor, nu îi observăm decât pe cei care au ceva mai mult decât noi. O haină mai frumoasă, un pantof mai scump, o geantă de brand.
Doar ei contează. Restul nu există nici pentru noi, nici pentru autorități și, cutremurător, tind să cred că nici pentru ei însăși nu mai există. Aveți idee câți timișoreni trăiesc cu salariul minim pe economie, câți dintre ei lucrează la negru, pe câteva sute de lei pe lună, câți copii nu au ieșit niciodată dincolo de blocurile cartierului în care trăiesc? Puțini, îmi veți spune, în comparație cu Oltenia sau Moldova. Este și aceasta o scuză, într-adevăr. Când e să fim cei mai frumoși și cei mai deștepți avem mereu argumente. De fapt, cred că, am putea spune, toți acești săraci ai Timișoarei sunt vinituri, care nu fac cinste orașului și au venit aici să muncească pe salarii de nimic doar pentru că la ei, “la țară”, mor de foame. Și dacă este adevărat și, într-adevăr, la ei acasă mor de foame și au venit aici în speranța unui trai mai bun, trebuie condamnați și înjurați? Nu ne-am săturat, nici după aproape 25 de ani de democrație, să ne scuipăm între noi, fără să știm că suntem de fapt marionetele celor care trăiesc bine-mersi de pe urma acestei uri pe care au cultivat-o cu sârg preț de două decenii?
Când ne vom sătura, avem două opțiuni. Să ne dăm mâna sau să ne dăm în cap. Atât a mai rămas. Indiferent ce vom alege, sper doar că va fi din proprie inițiativă și voință, nu asmuțiți de interesele și scopurilor celor care ne vor dezbinați și despărțiți de granițe care există, de facto și de iure, doar în mințile și inimile noastre.
Cam asa e…
Ce alegem?! La aceasta intrebare este greu de raspuns atata timp cat nu ne este prea clar cine sunt cei carora merita sa le dam mana… Dar, pentru asta ar trebui sa iesim din starea contemplativ-constatatoare si sa avem curajul de a reevalua tot ce ne-a bagat in cap noua propaganda pe toate caile timp de 25 de ani. Plecand de aici, n-avem cum sa nu ajungem la niste concluzii nu tocmai magulitoare la adresa societatii capitaliste in care suntem nevoiti sa traim, pentru ca aici trebuie cautat raul, nu in alta parte. In felul acesta vom afla ca nu ne sunt dusmani cei care-si cauta cu disperare mijlocul de a-si castiga existenta, ci tocmai cei care i-au adus in starea asta sunt cei care merita loviti in cap, asa cum s-a mai intamplat in istoria din care n-au invatat nimic! Pentru ca, nu-i asa, exista o mare deosebire intre a-ti castiga existenta si a face profit! Atentie la nuante! Si uite asa, am mai facut o ‘descoperire’ pe care altii au facut-o de multa vreme, atunci cand spuneau despre capitalim ca este ‘corupt si decadent’! Nu e nevoie sa-l citesti pe Marx ca sa ajungi la astfel de concluzii, este suficient sa te uiti in jur, dar sa iintelegi bine ceea ce vezi! Asta, numai si numai daca esti pregatit sa faci fata unor astfel de adevaruri dureroase. Daca nu, atunci te poti minti singur, spunandu-ti ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor, ca unii pot manca numai prin bunavointa altora si ca libertatea este privilegiul doar a celor care detin proprietatea.