Ciprian Mihok, preşedintele Patronatului Farmaceutic Banat: “Medicamentul trebuie privit ca un produs...

Ciprian Mihok, preşedintele Patronatului Farmaceutic Banat: “Medicamentul trebuie privit ca un produs pentru sănătate şi nu ca o marfă”

0
DISTRIBUIȚI

 

Ciprian Mihok A1

– Domnule Ciprian Mihok, cum explicaţi, în calitate de preşedinte al Patronatului Farmaceutic Banat, afirmaţia pe care aţi făcut-o că medicamentul nu e o marfă ?

– “Alimentele voastre să fie medicamente, iar medicamentele voastre să fie alimente” a spus acum 2500 de ani, părintele medicinei, Hipocrat. Astăzi, mai mult decât oricând, am avea nevoie ca acest dicton să fie valabil. Din păcate e foarte departe de adevăr. Hrana este tot mai artificială, nesănătoasă şi scumpă, iar medicamentele sunt doar o marfă şi mai puţin un produs prioritar pentru public, acea sursă de vindecare şi însănătoşire menită să-i asigure omului starea bună de echilibru şi funcţionare. În România medicamentele sunt mai ieftine decât oriunde în Europa. Din păcate asta este în beneficiul unor „băieţi deştepţi” care se gândesc prioritar să le scoată din ţară şi nu să le pună la dispoziţia bolnavilor români. Astfel, noi rămânem cu „resturile”.

– Explică acest lucru situaţia listei de medicamente gratuite şi compensate ?

– Parţial, da. Pentru persoanele din sistemul public de sănătate medicamentul este o promisiune, o listă permenent redusă, ciuntită, elaborată, modificată şi încă nefinalizată. De peste cinci ani această listă nu a fost actualizată şi completată corespunzător, ci doar amânată. Asta spune foarte multe despre importanţa pe care o are pacientul pentru cei care conduc sistemul.


Atâta vreme cât, conform statisticilor oficiale, peste 400 de copii mor în România în fiecare an din cauza diferitelor tipuri de cancer „tratabile,” dar pentru care nu este asigurată medicaţie compensată sau gratuită oferită prin sistemul naţional, vorbim despre nepăsare. Interesul pentru a vinde medicamentele cu profit maxim şi nepăsarea au ca şi rezultantă lista medicamentelor gratuite şi compensate, lista ruşinii.

– Ce a dispărut din listă şi credeţi că ar trebui să conţină ea, cu prioritate ?

– În 15 ani de când sunt farmacist, lista de medicamente compensate şi gratuite nu a fost niciodată lărgită. An de an a fost restrânsă. Vitaminele pentru copii au devenit din gratuite compensate, apoi din compensate s-au scos şi astăzi ele trebuie cumpărate. La fel a fost scos calciul din listă. Pentru copii toate medicamentele ar trebui să fie gratuite ! Oricum, nici în cazul adulţilor situaţia nu este mai bună. Medicaţia diabetică este declarată gratuită, dar la aproape orice antibiotic oral există co-plată. Pacienţii care suferă de boli grave ar putea beneficia de tratamente cu rată de succes întrucât descoperirile din domeniu au avansat foarte mult în ultimii ani. Un paradox sunt medicamentele oncologice care au devenit atât de ieftine, încât nu au mai fost aduse în ţară deoarece nu se mai puteau acoperi costurile logistice – import, depozitare şi distribuţie. Consecinţa faptului că lista medicamentelor compensate şi gratuite nu a mai fost actualizată de cinci ani, este că bolnavii nu au acces la medicamentele ce le-ar putea îmbunătăţi semnificativ starea de sănătate !

– Ce puteţi face pentru a schimba lucrurile ?

– În primul rând ca preşedinte al Patronatului Farmaceutic Banat, ca farmacist şi ca om, voi susţine interesul pacientului. Apoi, împreună cu colegii mei, voi continua să reclam birocraţia din sistemul de asigurări de sănătate. Fiecare acţiune va fi o formă de revoltă împotriva acestui sistem prost gândit, prost gestionat, ultracentralizat şi total în defavoarea bolnavului. Sănătatea este cel mai de preţ bun al omului şi trebuie să ne ocupăm primordial de ea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.