Noul material discografic semnat de timişoreanul Daniel Dorobanţu care poartă numele de album „Prin făr’ de loc în făr’ de vreme“ va fi lansat printr-un concert care va avea loc în 10 mai de la ora 21 la Sinagoga Din Cetate. Alături de autorul discului, vor mai fi prezenţi invitaţii Manuela Marchiș (voce), Vlad Sturdza (chitară) și Richard Gordon (flaut), în cadrul unui eveniment descris ca și „concert de muzică de basm”, susținut de Asociația Simultan.
„Dacă inspirația este vazută ca și o cascadă, fiecare piesă conține la bază o atitudine mentală reflexivă ce îmi permite un „urcuș pe curgerea cascadei, spre izvor” dar, în același timp, și o contopire cu dinamica și natura cascadei” – acestea sunt cuvintele prin care Daniel Dorobanțu descrie conceptul din spatele celui de-al zecelea album din cariera sa.
Din punct de vedere tematic, albumul explorează însăși natura inspirației, proprietățile meditative și contemplative ale acestei stări. Cele 7 piese au fost produse pe parcursul a 4 ani, iar titlurile acestora sunt inspirate din basmele și spiritualitatea traditională românească. La acest disc au participat și Manuela Marchiș (voce), Alexandru Hegyesi (ukulele), Dan Griober (producție) și Attila Lukinich (sunet, mixaje, mastering). Piesa „Liman” este acompaniată de o nouă lucrare de videoart. Biletele pentru acest eveniment costă 15 lei.