De ce crede rectorul Universității de Vest că banii de la Uniunea...

De ce crede rectorul Universității de Vest că banii de la Uniunea Europeană sunt esențiali pentru ca tinerii să poată să facă cercetare

0
DISTRIBUIȚI

pirtea1

Proasta finanțare a învățământului universitar din România este criticată mereu de rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea. Totuși, se pare că în ciuda eforturilor sale de a semnala acest lucru, guvernanții nu găsesc fonduri pentru suplimentarea bugetului pentru educație.

Rectorul UVT a ținut să semnalizeze o altă situație critică, ce se petrece în instituția pe care o conduce.


Și anume, faptul că banii alocați tinerilor înscriși la doctorat, care doresc să facă cercetare în domeniul în care au studiat la licență și master, sunt insuficienți. “Bursele pe care doctoranzii le primesc de la Uniunea Europeană reprezintă o gură de oxigen, un ajutor esențial pentru ca acești tineri să poată continua cercetarea. Fără acești bani, doctoranzii nu ar putea să facă cercetare, doar ne-am face că cercetăm”, atrage atenția rectorul Universității de Vest.

Marilen Pirtea consideră că, în continuare, dacă n-ar exista acești bani, “s-ar rămâne în aceeași paradigmă a românilor de a ave condiții materiale precare, dar un suflet mare și dedicat  și să concurăm cu mari centre și universități din întreaga lume, care evident au condiții materiale mult mai bune”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.